Chemarea credinţei
Primul număr al revistei a apărut în luna martie 1993, ca jurnal religios pentru educatori, copii şi părinţi, cu mottoul: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi...” (Matei 19, 14). Prima pagină este ilustrată de imaginea unei icoane a Bunei Vestiri, pictată pe sticlă. Icoana este înconjurată de trei texte: un scurt cuvânt de binecuvântare al Patriarhului Teoctist, poezia „Rugăciune” de Mihai Eminescu şi un text al părintelui Dumitru Stăniloae: „Copilul, dar al lui Dumnezeu”. În interior, articole şi desene dedicate cu entuziasm vârstei copilăriei. Din anul următor, de la nr. 11/1994, publicaţia apare ca „revistă pentru copii editată de Patriarhia Română”, supliment al periodicului Vestitorul Ortodoxiei, cu Episcopul Damaschin Coravu preşedinte al colegiului de redacţie, pr. Constantin Coman, redactor responsabil, şi redactor coordonator Ana Gabriela Negulescu.
Seria nouă din Chemarea credinţei apare, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la numărul 5-6/2009 (mai-iunie), ca revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia creştină. Prin articole educative şi recreative, însoţite de desene şi culori jucăuşe, inspirate de exuberanţa celor mici şi isteţi, revista aduce mereu în atenţia cititorilor, copii şi părinţi, cunoştinţe de istorie, religie şi cultură, creaţii literare şi învăţături pentru viaţă, poezioare şi jocuri inteligente. Revista apare întotdeauna la timp şi astfel îşi educă, indirect, cititorii fideli, să respecte şi să chivernisească bine timpul. Ostenitorii din echipa redacţională (redactor coordonator Narcisa-Mihaela Câdă, redactor Ani-Eliza Busuioc, redactor corector Ana Pascu, machetare grafică şi ilustraţii Corina Petre, tehnoredactor pr. Ştefan Gherasim) caută să fie cât mai aproape de modul de a gândi, de a învăţa şi de a trăi frumos al celor mai fragede vlăstare ale ţării şi Bisericii.
Aceeaşi harnică echipă editorială se îngrijeşte şi de producţia de carte pentru copii a Editurii BASILICA a Patriarhiei Române. Dintre volumele scrise pe înţelesul celor mici şi meşteşugit ilustrate menţionăm aici doar câteva: Evanghelia lui Hristos prezentată de Sfântul Apostol Matei; De la Anul Nou Bisericesc la Sfântul Andrei: mică enciclopedie a sărbătorilor; Ce dezvăluie icoanele Bisericii? Sărbători ale sfinţilor; Carte de colorat; Sfântul Nicolae, bucuria copiilor.
Deşi lumea internetului captivează astăzi tânăra generaţie, o revistă tipărită cu o ţinută grafică elegantă şi cu un conţinut prietenos şi interesant la fiecare nouă apariţie, aşa cum este Chemarea credinţei, poate fi un sprijin preţios pentru învăţători, profesori, părinţi şi copii în descoperirea şi trăirea tainelor credinţei.