„Chemarea la pocăinţă, la smerenie, la împlinirea faptelor bune”
La Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost săvârşită în prima seară a Postului Mare slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul sau Canonul cel Mare.
Soborul slujitor a fost sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. „Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul este una dintre cele mai frumoase creaţii liturgice ale Bisericii noastre. El se numeşte «Canon de pocăinţă» pentru că se citeşte în perioada Postului Mare şi cuprinde chemarea la pocăinţă, la smerenie, la împlinirea faptelor bune. Cele nouă cântări, cele nouă pesne ale Canonului ne arată modele de pocăinţă, punând sufletul nostru în situaţia de a alege, de a ne părea rău pentru că am ales partea cea rea şi nu ne-am îndreptat viaţa spre cele pozitive, urmându-I lui Hristos. Canonul se citeşte în prima săptămână a Postului Mare, în primele patru zile. Luni şi marţi sunt zile aliturgice, nu s-a făcut Sfânta Liturghie, de aceea sunt de o intensitate sporită în privinţa pocăinţei. Câtă pocăinţă şi smerenie trebuie să cuprindă sufletele noastre pentru păcatele săvârşite şi ce şansă mare ne oferă Biserica prin exemplele pe care ni le dă şi prin această creaţie liturgică minunată, Canonul Sfântului Andrei Criteanul!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu.
Răspunsurile la strană au fost date de corul studenților Facultății de Teologie Andrei Șaguna, condus de pr. lect. dr. Sorin Dobre.