„Chemaţi la o singură nădejde în Hristos“

Data: 15 Iulie 2009

Şapte sute cincizeci de reprezentanţi ai Bisericilor ortodoxe, protestante, anglicane şi vechi-catolice din Europa se reunesc începând de ieri, 15 iulie, până pe 21 iulie, la Lyon, Franţa, pentru a XIII-a Adunare a Conferinţei Bisericilor Europene (CBE). Reuniţi în jurul temei „Chemaţi la o singură nădejde în Hristos“, delegaţii celor 120 de Biserici membre şi ai celor 40 de organizaţii asociate, împreună cu observatori şi oaspeţi, vor analiza activitatea CBE şi a Comisiilor acesteia de la cea de-a XII-a Adunare (Trondheim, Norvegia, 2003), vor stabili priorităţile pentru următorii şase ani, vor reflecta asupra unei posibile „viziuni“ a mişcării ecumenice în următoarele două decenii şi vor sărbători a cincizecea aniversare a CBE, informează Biroul de Presă al celei de-a XIII-a Adunări a Conferinţei Bisericilor Europene, citat de BASILICA.

Ieri, participanţii au fost primiţi de cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscopul Lyonului, şi de părintele Athanase Iskos, reprezentând Consiliul Local al Bisericii, CREL. Predica a fost rostită de Arhiepiscopul Anastasios, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Albaniei, urmată de mărturia doamnei Victoria Kamondji, vicepreşedintele Federaţiei Protestante din Franţa. Lucrările Adunării care au loc la Centrul de Conferinţe al Cité Internationale de Lyon constau în sesiune plenare, grupe de lucru, audieri şi seminarii, precum şi rugăciuni. Fiecare zi a lucrărilor Adunării va avea un obiectiv diferit: - Astăzi, 16 iulie, va fi „Ziua Nădejdii“, cu reflecţii asupra temei Adunării, iar mâine, 17 iulie, „Ziua Viziunii“, prilej de evaluare a viitorului mişcării ecumenice în Europa. - Sâmbătă, 18 iulie, participanţii vor discuta despre priorităţile CBE pentru următorii şase ani, duminică, 19 iulie, se va marca sărbătorirea a 50 de ani a CBE, iar luni, 20 iulie, va fi ultima zi dedicată lucrărilor. Mai mulţi vorbitori se vor adresa Adunării. Printre aceştia se află Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, care astăzi va prezenta cuvântarea cu titlul: „Speranţa se naşte din credinţă şi se manifestă prin iubire“, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului şi Episcop Wolfgang Huber, preşedintele Bisericii Evanghelice din Germania. Pentru a consulta lista completă a vorbitorilor şi programul detaliat, puteţi accesa site-ul web al Adunării, la adresa: assembly.ceceurope.org.