China se înarmează masiv şi în vreme de criză
Bugetul militar anual al Chinei a crescut cu 14,9% în 2009, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Li Zhaoxing, precizând că este vorba despre „o creştere modestă“. Cheltuielile militare ale Chinei vor creşte în acest an la 56 de miliarde de euro, respectiv cu 6,3% din bugetul ţării, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit oficialului, aceste cheltuieli vor consta în special în modernizarea armatei şi îmbunătăţirea nivelului de trai al militarilor. Fost ministru de Externe, Li Zhaoxing, a evidenţiat că armata chineză nu reprezintă „nici un pericol“ pentru ţările străine, China „urmând cu hotărâre calea dezvoltării paşnice“ şi a adăugat că „în China nu există cheltuieli secrete pentru armată“. Statele Unite au criticat frecvent lipsa de transparenţă a acestui buget şi potenţiala ameninţare pentru securitatea regională reprezentată de ambiţiile militare chineze. În 2008, bugetul militar chinez a crescut cu 17,6% faţă de 2007, demonstrând ambiţia Beijingului de a-şi susţine cu argumente forte ambiţia de a deveni în scurt timp o mare putere mondială.