Chipul Bunului Păstor şi adevărata mărturisire

Părinții Bisericii au așezat în zilele de sărbătorire a marilor ierarhi fragmentul scripturistic din Evanghelia Sfântului Ioan, referitor la Păstorul cel Bun. Marii ierarhi cunoscuți altădată la începutul istoriei, sfinții: Nicolae, Spiridon, Vasile, Grigorie, Ioan Gură de Aur, dar și alți mari ierarhi, asemenea Sfântului Grigorie Palama, pomenit în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, au fost cu adevărat păstori buni care şi-au pus viața pentru oile lor.

Evanghelia vorbește despre Păstorul cel Bun, modelul la care trebuie să privească păstorii aflați la începutul misiunii lor, cei cu multă experiență, dar și toți cu vârste venerabile, care nu reușesc întotdeauna să se ridice la aceeași măsură, privind către Păstorul cel Bun, şi de aceea vor trebui să deprindă mai multă râvnă, să aibă mai mult curaj pentru mărturisirea Evangheliei Domnului.

Mântuitorul, după ce vindecase un orb, S-a întâlnit din nou cu disprețul fariseilor, care l-au întrebat: oare și noi suntem orbi? Au vrut să arunce cu pietre, dar Mântuitorul le-a pus înainte însușirile păstorului și ale amăgitorului. Cel care nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur și tâlhar (Ioan, cap. 10).

Sfântul Ioan Gură de Aur, în Comentariu la Evanghelia după Ioan, ne spune: Se referă la cei care au fost înaintea Lui și care vor fi după El, la Antihrist și la prorocii mincinoși.

Cel care intră pe ușă, acela este păstorul oilor, care ascultă glasul lui și el le cheamă pe nume și când le mână, merge înaintea lor. Oile ascultă de glasul lui.

Dacă este propriu păstorului să intre pe ușă, atunci toți cei care l-au urmat ar fi putut să fie oi, dar unii s-au răzvrătit. Aceștia nu pe păstor îl atacau, ci se lepădau ei înșiși de înrudirea cu oile.

Când a vorbit despre străini și despre glasul lor, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, la Teudas și Iuda Galileanul s-a referit.

Acestea erau nume de conspiratori contra romanilor, menționați și de Iosif Flaviu. Au fost contestări vehemente din partea zeloților, al căror partizan fusese îna­inte și Simon Zelotul, viitorul apostol. Dintre ei, cei mai importanți opozanți făceau parte din tabăra sicarilor sau a asasinilor, a celor care aveau pumnal, care au răsculat de multe ori masele, fiind însă înăbușiți de romani. Din această grupare insurgentă au făcut parte atât Baraba, cât și cei doi tâlhari, răstigniți de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului. Termenul de tâlhar, listis, apare la Iosif Flaviu cu înțelesul de revoluționar.

Mântuitorul le-a spus aceste cuvinte într-o pildă. De ce le-a vorbit în chip ascuns? Întrucât voia să-i facă mai atenți, dar mai târziu a lămurit: Eu sunt ușa, de va intra cineva prin Mine, va intra și va ieși, și pășune va afla. Pășunea, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este hrana și păstorirea oilor, precum și stăpânirea și autoritatea asupra lor, adică înlăuntru va rămâne și nimeni nu-l va scoate afară. Toți câți au venit sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat (Ioan 10, 8). Nu despre proroci a vorbit, ci despre Teudas și Iudas și alți răzvrătiți. Erau oamenii momentului, contemporani. Oile nu i-au ascultat! S-a referit tocmai la acei răzvrătiți. Furul nu vine decât numai să fure, să junghie și să piardă! Căci mulți au fost junghiați și pierduți, dar Domnul venise ca oile să aibă viață și să aibă din belșug. Viața din belșug înseamnă Împărăția cerurilor. Păstorul cel Bun făcea referire la Pătimirea Sa, arătând că aceasta se face pentru mântuirea lumii, a arătat însușirile păstorului, dar și ale celui plătit. Păstorul își pune sufletul pentru oile sale, iar cel plătit, când vede lupul, lasă oile și fuge și vine lupul și le răpește.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să rămânem în grija Păstorului. Și vom rămâne, spune el, dacă vom asculta de glasul Lui, dacă ne vom supune, dacă nu vom urma pe un altul. Care este glasul Păstorului? E acela care a spus cele mai frumoase cuvinte… Fericiți cei săraci cu duhul, fericiți cei milostivi, fericiți cei prigoniți pentru dreptate. Dacă vom face acestea, vom rămâne în grija păstorului, iar lupul nu va putea să intre în staul, căci avem Păstor Care atât de mult ne iubește, Care Își dă și sufletul pentru noi.

Mântuitorul a vorbit despre o dragoste mai mare ca aceasta, pe care nimeni nu o are, ca sufletul să și-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă voi spune vouă.

Mântuitorul amintea și despre cei care nu s-au îngrijit de oile încredințate lor. Iezechiel, prorocul, spunea mai demult, acuzându-i: Vai de poporul lui Israel, oare păstorii se păstoresc pe ei înșiși? Păstorii nu păstoresc oare oile? (Iezechiel 34, 2-4). Prorocul continuă: oaia rătăcită nu o întorceau, pe cea pierdută nu o căutau, pe cea rănită nu o bandajau și pe cea bolnavă nu o vindecau, pentru că nu pășteau oile, ci pe ei înșiși. Iar marele Pavel, în aceeași notă, spune: Căci toți caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos, nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui său (I Corinteni 10, 24).

Pentru aceasta am venit, ca viață să aibă și din belșug să aibă (Ioan 10, 10). Când voiau să-L omoare, nici învățătura nu Și-a schimbat-o, nici pe cei care credeau nu i-a trădat, ci a rămas statornic și a ales să moară. De aceea, spunea mereu: Eu sunt Păstorul cel Bun!

Apostolul Pavel, în Epistola către Romani, spunea: Dacă pe când eram vrăș­mași ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moar­tea Fiului Lui, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui.

Domnul spune: Eu îmi pun sufletul Meu, pentru a arăta că nu este un amăgitor, un năimit. Apostolul Pavel, când dorea să dovedească că este învățător și vorbea împotriva celor mincinoși, se apăra pe sine pornind de la primejdiile de moarte (cf. 2 Corinteni 11, 23-27).

Am și alte oi ar simboliza şi existența altor neamuri, care nu sunt din staulul acesta, și pe acelea trebuie să le aduc. Cuvântul trebuie nu arată necesitatea, ci faptul că se va întâmpla cu siguranță.

Diferența este doar cu privire la Lege, după cum și Pavel spune: Tăierea împrejur nu este nimic și nici netăierea împrejur. Și pe acelea trebuie să le aduc arată că și unii, și alții sunt risipiți și amestecați și nu au păstor, fiindcă nu venise încă Păstorul cel Bun. Va fi o singură turmă, după cum a spus și Pavel: ca pe cei doi să-i zidească întru Sine, într-un singur Om nou (Efeseni 2, 15).

Pe Mântuitorul Hristos de multe ori au vrut să-L omoare: Dacă n-aș voi Eu, osteneala voastră ar fi zadarnică. Putere am să Îmi pun sufletul și cine nu are puterea să-și pună sufletul său, căci oricine, dacă voiește, poate să se omoare pe sine. O astfel de putere am, să-L pun, încât nimeni nu poate să facă aceasta fără voia Mea, ceea ce la oameni nu este cu putință. Această poruncă am primit-o de la Tatăl (Ioan 10, 18), anume a muri pentru lume. Așadar, aștepta ca mai întâi să audă această poruncă și abia apoi a ales aceasta, dar Mântuitorul spusese, pentru aceasta Mă iubește Tatăl, ceea ce Eu fac este după voia Aceluia. Aceasta, pentru ca, atunci când voiau să-L omoare, să nu spună că a fost părăsit și trădat de Tatăl și să-I aducă ocările pe care I le-a adus: Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Și, într-adevăr, pentru aceasta nu S-a coborât, pentru că este Fiul lui Dumnezeu.

Păstorul cel Bun își pune sufletul pentru oi. Un păstor bun nu are nevoie de altul să-l îndemne spre această jertfă. Dacă la oameni se întâmplă aceasta, cu atât mai mult la Dumnezeu, de aceea și Pavel spunea: Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om (Filipeni 2, 7).

Sfântul Ierarh Grigorie Palama, sărbătorit în mod deosebit în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, este unul dintre cei mai mari Părinți şi Păstori ai Bisericii Ortodoxe din mileniul al doilea. Numele lui se leagă, în special, de precizarea învăţăturii despre harul necreat, cunoașterea nemijlocită a lui Dumnezeu şi îndumnezeirea omului. Este prăznuit de două ori pe an: la 14 noiembrie şi în Duminica a doua din Postul Mare.

S-a născut în anul 1296 în Constantinopol, tatăl său, Constantin, a fost un important demnitar al împăratului bizantin Andronic II Paleologul (†1328). La vârsta de 20 de ani a ales o altă cale decât cea pentru care îl pregătise împăratul. În vreme ce Andronic al II-lea l-ar fi dorit sfetnic la conducerea imperiului, asemenea tatălui său, Constantin, tânărul Grigorie s-a călugărit, lăsând în urmă cele lumești, a îmbrățișat viețuirea îngerească la Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos, intrând sub îndrumarea duhovnicească a avvei Nicodim (prăznuit la 11 iulie), cunoscut isihast.

După o aspră nevoință, într-una din zile, i s-a arătat Sfântul Ioan Evanghelistul. Acesta i-a spus: „Am fost trimis de Îm­părăteasa tuturor să te întreb de ce strigi neîncetat către Dumnezeu «luminea­ză-mi întunericul, luminează-mi întunericul!»?” Sfântul Grigorie i-a răspuns: „Ce altceva trebuie să cer eu, cel pătimaş şi plin de păcate, decât numai să fiu miluit şi luminat, spre a afla şi a face voia Lui cea sfântă?”

În 1321 se închinoviază în Marea Lavră a Sfântului Atanasie, iar în 1326, după ce a fost hirotonit ieromonah, s-a statornicit pe muntele de lângă cetatea Veria, unde timp de cinci ani a îndrumat monahii care îl urmaseră. Rugăciunea neîntreruptă făcea ca uneori, în timpul Sfintei Liturghii, faţa Sfântului Grigorie să strălucească mai presus de fire. Anul 1338 a fost marcat de începutul disputei între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam din Calabria, cel dintâi afirmând faptul că prin energiile divine necreate Dumnezeu comunică neîncetat cu lumea. Un sinod din 1351 a hotărât că isihasmul este dogmă a Bisericii Ortodoxe, condamnând ca eretice învăţăturile lui Varlaam. Astfel, Sfântul Grigorie a vorbit permanent de posibilitatea cunoaşterii şi a unirii nemijlocite cu Dumnezeu.

La numai nouă ani de la moartea sa, a fost canonizat de sinodul convocat de ucenicul şi biograful său, Filotei Kokkinos al Constantinopolului.

Chiar dacă, pentru un om al zilelor noastre, disputa dintre Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam din Calabria ar părea o simplă contrazicere de idei, miza controversei a fost şi a rămas până astăzi una esenţială pentru Biserica Ortodoxă: posibilitatea cunoaşterii directe, nemijlocite a lui Dumnezeu.

Secolul XX a readus însă în lumină pe Sfântul Grigorie Palama şi învăţătura sa. Părintele Dumitru Stăniloae a publicat prima monografie în spaţiul ortodox, în 1938, „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama”, continuând apoi să traducă multe din lucrările Arhiepiscopului Tesalonicului.

La Mănăstirea Vatoped, loc al formării sale, icoana Sfântului Grigorie Palama este însoțită de cuvintele: Noul Hrisostom.

Meritată cinstire!