Chipul familiei creştine zugrăvit de tineri
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a organizat, în perioada 15 martie - 3 mai, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Concursul interjudeţean cu tematică religioasă de creaţie plastică - Ediţia I. Concursul a ajuns la final ieri, când toţi elevii participanţi au fost premiaţi la Centrul Cultural UNESCO "Ionel Perlea" din municipiul Slobozia.
Peste 2.000 de copii din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi au dat expresie sentimentelor lor religioase, participând la prima ediţie a Concursului interjudeţean cu tematică religioasă de creaţie plastică, organizat de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în parteneriat cu Centrul Cultural "Ionel Perlea" Slobozia, cele şase protopopiate ale eparhiei, precum şi inspectoratele şcolare ale celor două judeţe. Tinerii şi-au văzut rodul muncii încununat ieri, 3 mai, când au primit premii din partea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. La eveniment au fost prezente numeroase personalităţi şi oficialităţi locale, alături de numeroşi copii, însoţiţi de preoţii şi profesorii de religie care i-au îndrumat în realizarea lucrărilor. Festivitatea a fost deschisă de Doina Roşca, directorul Centrului Cultural UNESCO "Ionel Perlea", şi de Gheorghe Petre, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici - Ialomiţa, care a arătat, în calitate de preşedinte al juriului, că în evaluarea lucrărilor s-a urmărit, pe de o parte, tehnica şi contribuţia personală, iar pe de altă parte, "modul de gândire artistic, puritatea sufletului şi trăirea sufletească în faţa unei tematici religioase". Preasfinţitul Vincenţiu a menţionat că acest concurs de creaţie plastică se înscrie în seria de manifestări religios-culturale dedicate Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română. "Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii sfinţesc familia şi este foarte important să conştientizăm acest fapt, într-o perioadă în care familia este deosebit de agresată deoarece, indirect, prin agresiunea asupra familiei este agresată Biserica lui Hristos. Familia este "biserica cea mică". Din acest motiv, am dorit să vedem ceea ce copiii noştri înţeleg prin familie, cum văd ei familia, cum văd ei ajutorul cu care Dumnezeu binecuvântează familia şi lucrarea sfinţitoare a sfinţilor în mijlocul familiei. Este o bucurie şi e bine să cinstim familia, să fim conştienţi de importanţa ei şi să vestim tuturor că noi iubim familia, o respectăm şi o încurajăm, deoarece iubind "biserica cea mică" iubim Biserica lui Hristos", a spus Preasfinţia Sa. Promovarea instituţiei şi valorilor familiei în toate parohiile Coordonatorii concursului au fost pr. Manuel Rusu, consilier cultural, pr. Constantin Pătraşcu, inspector pentru catehizarea parohială, şi Gheorghe Petre, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din judeţul Ialomiţa. "Obiectivele acestui concurs au fost, printre altele: motivarea exprimării sentimentelor religioase ale elevilor prin artă, promovarea instituţiei şi valorilor familiei în toate parohiile Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, îmbogăţirea cunoştinţelor despre Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei pentru elevi şi membri ai grupurilor de catehizare parohială, care s-au implicat în activităţile proiectului pe întreaga sa perioadă de desfăşurare şi, nu în ultimul rând, cultivarea sensibilităţii artistice a şcolarilor. A fost aleasă arta ca modalitate de manifestare, pentru ca mesajul ei să treacă dincolo de barierele vârstei. În cadrul acestei acţiuni, copiii au fost chemaţi să ne arate cum îi văd ei, cu neîntinate priviri, pe Dumnezeu şi pe sfinţii Săi. Ca tehnici menite să dezvăluie gustul pentru frumos al tinerilor, menţionăm: compoziţia plastică (desen şi pictură pe sticlă, lemn sau alte materiale) şi colajul (hârtie colorată, textile, fire, materiale din natură). Au fost sugerate, deşi fără caracter obligatoriu, întocmirea de desene, pictură cu caracter religios, icoane, care să redea, într-o formă proprie de exprimare sau clasică, Sfânta Familie, Naşterea (Întruparea) Mântuitorului Hristos, Botezul Domnului, sfinţi căsătoriţi, Sfinţii Martiri (martirajul era considerat în vechime o formă de botez, numit "Botezul Sângelui") sau, pentru clasele I-IV, imagini precum familia mea. Desigur, aceste sugestii au avut doar caracter orientativ, apreciată fiind şi originalitatea participanţilor", ne-a declarat părintele consilier Manuel Rusu. Premii în valoare de 6.000 de lei Perioada derulării concursului a fost 15 martie - 3 mai, manifestarea culturală având trei secţiuni: Învăţământ religios - ciclul primar, Învăţământ religios - ciclul gimnazial şi Învăţământ religios - ciclul liceal şi teologic preuniversitar. Pe 28 aprilie, la toate protopopiatele din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a fost organizată o selecţie a celor mai bune 40 de lucrări, ulterior trimise la Centrul Eparhial, pentru a participa la faza finală a acestui demers cultural-religios. Deşi obiectivul iniţial al realizatorilor concursului de creaţie plastică viza participarea a 900 de elevi, în total, au fost primite la protopopiate peste 2.000 de lucrări, fapt ce a arătat interesul micilor creştini pentru astfel de manifestări culturale. Pentru fiecare secţiune s-au acordat premii în bani, în valoare totală de 6.000 lei. Astfel, câştigătorul Premiului I a primit 800 lei, câştigătorul Premiului II 600 lei, iar pentru Premiul III s-a oferit 400 lei. De asemenea, au fost acordate menţiuni în valoare de 200 lei. Lucrările selectate, care au respectat Regulamentul concursului, au fost jurizate de o comisie compusă din Gheorghe Petre, preşedinte UAP Ialomiţa, preşedintele juriului, pr. Manuel Rusu, consilier cultural al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, pr. Constantin Pătraşcu, inspector pentru catehizare parohială, pr. Stanciu Dragoş - inspector şcolar religie în cadrul ISJ Ialomiţa, şi pr. Arcadie Puişor, inspector şcolar religie în cadrul ISJ Călăraşi. Ediţia a doua, care se va desfăşura în anul viitor, va avea ca temă Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. "Pictez icoane din plăcere, pentru că îmi aduc o stare de linişte" Adrian Butnariu, Premiul II, cls. a XII-a (îndrumător prof. Julieta Radu): Lucrarea mea s-a intitulat "Botezul Domnului" şi am încercat să zugrăvesc cât mai bine în culori scena biblică din Noul Testament, după o frescă de la Mănăstirea Darvari din anul 1932. Am mai participat şi la alte concursuri de iconografie, iar în ultimii patru ani am luat mai multe premii. Deşi sunt elev la o clasă de croitorie, pictez icoane din plăcere pentru că îmi aduc o stare de linişte. Alexandra Dumbravu, Premiul III, cls. a IX-a (îndrumător diac. Ciobanu Mădălin Ciprian) Pentru acest concurs, am ales să particip cu o icoană în care e reprezentat Sfântul Gheorghe, pentru că port şi numele de Georgeta, dar şi pentru că este un ocrotitor al familiei şi oferă un model vieţii de familie, mai ales pentru tineri. Îmi place să mă implic în diverse activităţi, iar participarea la acest concurs mi-a oferit un imbold să merg mai departe cu mai mult curaj în ceea ce priveşte educaţia şi mărturisirea de credinţă. Florin Vechiu, cls. a XI-a (îndrumători Gabriela Teodora Vasile şi prof. Mirela Oprea) Am realizat o icoană care ilustrează Nunta din Cana Galileii. Pictez icoane în mod obişnuit şi intenţionez să urmez în viitor şi cursuri universitare de iconografie. Când pictez icoane, mă simt foarte bine şi am o stare sufletească foarte bună. Participarea la acest concurs mi-a adus o stare de împlinire şi cred că tematica pe care am abordat-o şi faptul că am meditat în timpul lucrului asupra acestei tematici, mă vor ajuta în mod special atunci când îmi voi întemeia o familie. Câştigătorii celor trei secţiuni au fost: Clasele I-IV Premiul I - Costin Daniel Mitrea - cls. a III-a, Şc. Gen. Dichiseni, Protopopiatul Călăraşi Premiul II - Valentin Ştefan - cls. I, Grup Şcolar Agricol Fundulea, Protopopiatul Lehliu Premiul III - Ana Maria Costache - cls. a III-a, Şc. Gen. Cătruneşti, Protopopiatul Urziceni Menţiune - Armand Gabriel Hangu, cls. a II-a, Grup Şcolar "Mihail Kogălniceanu", Protopopiatul Feteşti Clasele V-VIII Premiul I - Andreea Stoica - cls. a VI-a, Liceul de Artă "Ionel Perlea", Protopopiatul Slobozia Premiul II - Elena Călin - cls. V, Şcoala Generală Dichiseni, Protopopiatul Călăraşi Premiul III - Carmina Todi - cls. a VIII-a, Liceul de Artă "Ionel Perlea", Protopopiatul Slobozia Menţiune - Ionela Bohor, cls. a VIII-a, Şcoala Gen. Lehliu Gară, Protopopiatul Lehliu Clasele IX-XII Premiul I - Florin Vechiu - cls. a XI-a, Colegiul Economic Călăraşi, Protopopiatul Călăraşi Premiul II - Adrian Butnariu - cls. a XII-a, Gr. Şc. "Mihai Eminescu", Protopopiatul Slobozia Premiul III - Alexandra Dumbravu - cls. a IX-a, Liceul "Matei Basarab", Protopopiatul Slobozia Menţiune - Ina Manta, cls. a XII-a, Liceul "Matei Basarab", Protopopiatul Slobozia.