Chiriarhul arădean a participat la hramul bisericii din Turnu
Joi, 18 octombrie 2018, biserica ortodoxă din Turnu, Protopopiatul Arad, Arhiepiscopia Aradului, a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia cinstirii ocrotitorului acestui sfânt locaș, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. În dimineața zilei, la Sfânta Liturghie, a slujit Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Sărbătoarea a continuat cu slujba Vecerniei, la care a luat parte un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Din sobor au făcut parte: pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, pr. Pompiliu Gavra, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, pr. Ilie Nădăban, coordonatorul Cercului pastoral-misionar Pecica, arhid. dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și alți preoți din parohiile vecine. În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat locul și importanța Sfântului Apostol Luca în Tradiția Bisericii, precum și în tradiția scripturistică a Noului Testament. Respectând tradiția locului, s-a săvârșit slujba de sfințire a cozonacului, adus de nașii din acest an ai bisericii, ca semn al dragostei creștine, din partea lor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad. La final, preotul paroh Marius Stratulat a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, preoților prezenți credincioșilor și tuturor care s-au implicat în buna organizare a hramului.