Chirurgia bariatrică scade riscul diabetului de tip 2

Data: 14 Aprilie 2011

Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, aşa-numita chirurgie bariatrică, destinată iniţial tratării obezităţii, diminuează în mare măsură diabetul de tip 2, dar şi alte probleme de sănătate cu care se confruntă persoanele cu surplus de greutate. La un an după ce mai mulţi indivizi supraponderali au fost supuşi unei astfel de intervenţii, cazurile de diabet de tip 2 s-au redus cu 50%, iar pacienţii au pierdut în medie aproape 60% din excesul de greutate. La această concluzie a ajuns Registrul Bariatric Naţional, după ce a analizat rezultatul a 7.045 de operaţii realizate într-o perioadă de doi ani. Chirurgia bariatrică este compusă, printre alte proceduri, din gastroplastie, instalarea unui bypass gastric şi din montarea unui inel gastric, care are ca scop reducerea capacităţii stomacului.