Chişinăul nu are probe împotriva României
Nu există elemente concrete care să arate că România este implicată în organizarea protestelor de la Chişinău, a declarat prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Ţurcan. Oficialul moldovean a fost numit preşedintele comisiei create de autorităţi, în vederea investigării cauzelor şi consecinţelor protestelor din 7-8 aprilie. „Comisia nu a descoperit nimic concret în acest sens, fiind examinate rapoartele mai multor instituţii de stat. De asemenea, comisia nu a luat încă nici o decizie, pentru că aşteaptă ca instituţiile europene şi partidele să-şi delege reprezentanţii care să participe la lucrările ei“, a declarat Ţurcan, într-un interviu pentru Jurnal TV. Oficialul moldovean a declarat că, la 7 aprilie, când protestele paşnice s-au transformat în violenţe, a negociat cu cinci protestatari arborarea drapelului Uniunii Europene pe sediul Preşedinţiei. Autorităţile moldovene nu au lămurit însă cum a ajuns drapelul României, în aceeaşi zi, pe sediul Preşedinţiei, în condiţiile în care acesta a fost unul dintre motivele invocate de Chişinău pentru a învinui România de organizarea acţiunilor de protest, de a-l declara persona non-grata pe ambasadorul român de la Chişinău şi pentru a introduce regimul de vize pentru români. Preşedintele moldovean Vladimir Voronin declara, recent, că există „probe concrete despre implicarea României în violenţele de la 7 aprilie“.