Cinci ani de la ridicarea Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie

Un articol de: Pr. Gabriel Molocea - 28 Septembrie 2014

Sâmbătă, 27 septembrie, la Catedrala din Galaţi au avut loc Sfânta Liturghie şi o slujbă de mulţumire cu prilejul împlinirii a cinci ani de la istoricul moment al ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie şi al oferirii rangului de Arhiepiscop Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian. În toate bisericile eparhiei au fost organizate evenimente liturgice şi misionare speciale.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, sărbătoarea a început încă din ajun cu săvârşirea slujbei Privegherii. Sâmbătă, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un numeros sobor de preoţi slujitori din administraţia eparhială, membri ai Consiliului Eparhial, părinţi protoierei, precum şi alţi clerici din eparhie. La evenimentele aniversare au participat reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi învăţământ din eparhie, oficialităţi locale, dar şi numeroşi credincioşi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ şi de corul Catedralei Arhiepiscopale din municipiu.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârşită o rugăciune de mulţumire, după care Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian a săvârşit parastasul pentru vrednicii de pomenire ierarhi slujitori pe tronul arhieresc al Dunării de Jos, preoţi, ctitori şi binefăcători. În încheiere, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit un cuvânt în care a evocat şi a subliniat importanţa momentului istoric de acum cinci ani pentru toţi clericii şi credincioşii eparhiei. „Cinstim deodată, în chip cu totul special, lucrarea înţeleaptă, temeinică şi pilduitoare a înaintaşilor noştri, dar şi ataşamentul deosebit al slujitorilor şi credincioşilor de astăzi care au contribuit decisiv la actul de acum cinci ani, când, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod a luat hotărârea de a reda acestui spaţiu al Dunării de Jos demnitatea de Arhiepiscopie. Dorim ca aceasta să fie împărtăşită prin credinţă, prin lucrare şi prin iubire de Dumnezeu şi de neam, de toţi credincioşii noştri din toate comunităţile din această eparhie, de cinul monahal, de truditorii din instituţiile de învăţământ şi mai ales de tinerii reprezentaţi astăzi aici de elevii Seminarului «Sfântul Apostol Andrei» din Galaţi!“, a spus IPS Arhiepiscop Casian.