Cinci arhierei au sfinţit pictura bisericii din Ţebea
Un sobor de arhierei a sfinţit sâmbătă, 10 septembrie, pictura Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Ţebea, judeţul Hunedoara. Slujba de sfinţire a fost săvârşită în ziua când s-au împlinit 150 de ani de la moartea eroului național Avram Iancu, înmormântat lângă acest lăcaş de cult. În soborul de arhierei s-au aflat Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, informează episcopiadevei.ro. După slujba de sfinţire a picturii, ierarhii şi soborul de preoţi şi diaconi au oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa mulţimilor de credincioşi, a autorităților centrale, județene și locale.
Un cuvânt de învăţătură despre cinstirea icoanelor în cadrul cultului ortodox a fost rostit de IPS Mitropolit Laurenţiu. La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Andrei a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis la 150 de ani de la plecarea la Domnul a eroului naţional Avram Iancu. Mai apoi, PS Episcop Nestor a vorbit despre idealul pentru care Avram Iancu a luptat întreaga viață: libertatea și unitatea poporului român. Ierarhul a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul transmis și ierarhilor, soborului slujitor, autorităților şi tuturor credincioșilor prezenţi la marea sărbătoare de la Țebea. PS Nestor le-a oferit ierarhilor câte o copie a drapelului așezat pe mormântul lui Avram Iancu la înhumarea sa.
Preotul paroh de la Ţebea, Mirel Petrica, a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar acte de cinstire au primit Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, Mihaiu Liviu Gorcea, primarul comunei Baia de Criș, precum și credincioșii care au sprijinit lucrările de renovare a bisericii. Soborul a săvârşit o slujbă de pomenire la mormântul eroului național Avram Iancu. Aici, primarul Mihaiu Liviu Gorcea și profesorul Dan Dungaciu au rostit cuvinte de evocare. La final, a fost dezvelit și sfințit bustul „Crăișorului munților“ așezat la intrarea în cimitirul eroilor din Ţebea.