Cinci ierarhi au comemorat personalitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu la Roman
Vineri, 16 mai 2025, s-au încheiat manifestările cultural-religioase dedicate Episcopului Melchisedec Ștefănescu, desfășurate la Roman în perioada 10-16 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
La ediția cu numărul 25 a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu” au participat, alături de ierarhi și preoți, mulțime de pelerini veniți din toate zonele Eparhiei Romanului și Bacăului.
În fiecare an, la mijlocul lunii mai, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului comemorează viața și faptele unuia dintre cei mai luminați episcopi ai românilor și vrednic urmaș al apostolilor pe scaunul vlădicesc de la Roman.
În ultima zi a celei de a 25-a ediții a manifestărilor cultural-religioase prilejuite de împlinirea a 133 de ani de la nașterea în ceruri a Episcopului Melchisedec Ștefănescu (10-16 mai), cunoscute sub denumirea de Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de cinci dintre ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului; Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului; Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, ne-a transmis părintele consilier eparhial Valentin Băltoi.
În timpul Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor a înălțat rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Eparhiei Romanului și Bacăului și a ierarhului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Totodată, au fost înălțate rugăciuni de pomenire a ierarhului Melchisedec și a membrilor familiei sale trecuți în veșnicia lui Dumnezeu.
Cuvântul de învățătură a fost adresat credincioșilor de către Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, prezent pentru prima dată în Eparhia Romanului și Bacăului în calitate de ierarh.
Preasfinția Sa a remarcat faptul că blândețea și smerenia Episcopului Melchisedec Ștefănescu și a oricărui credincios care este implicat în viața bisericii, cleric sau mirean, își au izvorul în trei elemente care trebuie să facă parte din viața oricărui creștin: Liturghia ca centru al vieții pastorale, chemarea numelui lui Dumnezeu în rugăciune și conștiința lucrului bine făcut.
La finalul Sfintei Liturghii, în cea de-a doua parte a evenimentului închinat Episcopului Melchisedec Ștefănescu, părintele consilier eparhial Valentin Băltoi a nominalizat elevii seminariști care s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de religie pentru seminarii și licee, a Olimpiadei de limbi clasice și la etapa interjudețeană a concursului coralelor din zona Moldovei.
Apoi, soborul ierarhilor, al diaconilor și preoților slujitori, preoții veniți din cuprinsul eparhiei, oficialitățile prezente și toți pelerinii, în sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, s-au deplasat în procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală spre mormântul Episcopului Melchisedec unde a fost săvârșită slujba Parastasului și au fost depuse coroane de flori.
Aici, în prezența mulțimii pelerinilor, a elevilor de la Școala Mușatinii și a preșcolarilor de la Grădina de Copii, cele două instituții educaționale ale Fundației „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre efortul depus în ultimul sfert de veac pentru promovarea personalității Episcopului Melchisedec Ștefănescu, în cadrul manifestării cultural-religioase Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ajunsă la cea de-a 25-a ediție.