Cinci ierarhi au liturghisit la mănăstirea de la Izvoru Mureşului
Cu prilejul hramului aşezământului monahal de la Izvoru Mureşului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse - Bulgaria, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, şi Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Naum a rostit un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor prezenți: „Suntem bucuroși să fim iarăși împreună, trăind în unitate și în rugăciune comună bucuria uneia dintre cele mai sfinte sărbători ale Bisericii - minunata Adormire a Preasfintei și Pururea Fecioare și Maica lui Dumnezeu, Maica noastră cerească, Preacurata și iubitoarea Mamă a întregului neam creștinesc și a omenirii întregi”.
În cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru diacon teologul Ioan Oltu. Preasfințitul Episcop Galaction a oferit în semn de mulțumire și binecuvântare o cruce pectorală maicii stavrofore Miriam, stareța Mănăstirii Izvoru Mureșului. La final, Preasfințitul Episcop Andrei a mulțumit ierarhilor, clerului slujitor, obștii de maici, oficialităților și credincioșilor prezenți la hramul mănăstirii.