Cinci spitale din Iaşi, vizitate de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Pacienţii şi angajaţii de la cinci spitale ieşene s-au întâlnit ieri cu IPS Părinte Mitropolit Teofan. Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare şi a citit rugăciuni pentru sănătate. În acelaşi timp, Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-a exprimat dorinţa de a sluji în paraclisele unităţilor spitaliceşti pe care le-a vizitat.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a întreprins ieri vizite pastorale în cinci spitale din Iaşi, aflate în protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost însoţit de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, în vizitele efectuate la Capela "Sfântul Luca Doctorul" a Spitalului "Dr. I. C. Parhon" din Iaşi şi la Capela "Sfântul Ioan Iacob" a Institutului Regional de Oncologie Iaşi. Înalt Preasfinţia Sa a ajuns, alături de pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, la Capela "Sfânta Treime" a Secţiei Paşcanu a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, la Capela "Buna Vestire" a Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi şi la Capela "Sfânta Treime" a Spitalului "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. "A fost o atmosferă încărcată de bucurie deoarece IPS Teofan a vizitat pentru prima dată patru dintre aceste instituţii. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat de preoţii misionari de caritate din cele cinci spitale, de conducerea acestor spitale şi de o parte din personalul angajat. Înalt Preasfinţitul Teofan i-a încurajat pe bolnavi să ducă crucea bolii şi a suferinţei cu nădejde în Dumnezeu. S-a menţionat faptul că anul acesta este dedicat, în Patriarhia Română, Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. Astfel medicii, angajaţii spitalelor şi preoţii misionari au fost îndemnaţi să fie răbdători, să arate dragoste faţă de pacienţi, pentru a primi răsplată de la Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Odată cu aceste vizite, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a văzut realizările preoţilor slujitori, care sunt rod al conlucrării cu personalul din conducerea instituţiilor spitaliceşti. Considerăm că vizita Înalt Preasfinţiei Sale a fost benefică întrucât astfel am intrat în contact cu realităţile din teritoriu, pentru a găsi soluţiile la problemele care pot apărea", a spus pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a adăugat faptul că IPS Teofan şi-a exprimat dorinţa de a sluji Sfânta Liturghie în sfintele lăcaşuri pe care le-a vizitat.