Cinstire adusă Sfântului Spiridon și concert de colinde la Craiova
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-a aflat marți, 12 decembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon” din Craiova, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În a doua parte a zilei, ierarhul a participat la concertul „Colindăm, Doamne, colind!”, care s-a desfășurat la Filarmonica Oltenia din Craiova. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre viața aleasă a Sfântului Spiridon: „Sfântul Spiridon este cunoscut de toți ca unul care a fost ales de Dumnezeu să păstorească Biserica în vremuri grele. Cu sfințenia vieții sale a îndreptat lucrurile care au fost semănate de diavol prin erezii, prin îndepărtarea de la credință, prin nesupunere față de legea lui Dumnezeu și prin abatere de la rânduielile divine. Sfântul Spiridon a fost ales să lucreze în via Domnului și a trăit momente evanghelice, fiind convins că Mântuitorul Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Ierarhul a înțeles din fragedă copilărie chemarea pe care Dumnezeu o așază în fiecare dintre noi. Sfântul Spiridon nu a uitat niciodată de rugăciune. El și-a făcut sufletul său ca o țarină bogată în care a căzut sămânța Cuvântului și a rodit însutit și înmiit”.
La momentul rânduit, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Vasile Lică, pe seama Parohiei Vierșani, Protoieria Târgu-Cărbunești, județul Gorj.
În a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a participat la concertul „Colindăm, Doamne, colind!”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova la Filarmonica Oltenia din Craiova. Au urcat pe scenă Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de lect. dr. Victor Șapcă, iar apoi studentele de la secția de muzică și de la alte facultăți din cadrul Universității din Craiova, care alcătuiesc Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Tatiana”, înființat anul trecut. Cea de-a doua secţiune a concertului a fost dedicată creațiilor corale armonice, precum și colindelor populare din vatra satului românesc, interpretate de Corala „Ierofonia”, a preoților și studenților ortodocși din Craiova, împreună cu membrii corului Facultății de Teologie.
La finalul concertului, în calitate de prezentator, diac. Mihai Bogdan a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu pentru grija și dragostea părintească permanent arătată, precum și prof. Ivona Stănculeasa, manager al Filarmonicii Oltenia, pentru găzduire.