Cinstire și recunoștință eroilor la Bogdănești, Bacău
Sâmbătă și duminică (29 și 30 iulie 2017) au fost zile de aleasă sărbătoare pentru comunitatea din Bogdănești, județul Bacău. Sâmbătă-seară a avut loc la „Casa comunei” un simpozion dedicat luptelor din Primul Război Mondial purtate în urmă cu o sută de ani pe aceste locuri, iar duminică, 30 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit o nouă poartă spre cer închinată Adormirii Maicii Domnului, Cimitirul Eroilor și Cișmeaua Eroilor, monumente dedicate eroilor din Primul Război Mondial, reabilitate recent de autoritățile publice locale.
Bătăliile ce au fost purtate în urmă cu un secol pe valea Oituzului nu au fost uitate nici acum de locuitorii din Bogdănești și nici nu vor fi uitate vreodată. Biserica i-a purtat în rugăciune dintotdeauna și îi va purta până la sfârșitul veacurilor pe cei care și-au dat viața pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.
Acum, când s-a împlinit exact un secol de la bătăliile purtate în lunile iulie și august ale anului 1917, autoritățile publice locale din Bogdănești împreună cu Biserica s-au mobilizat și mai mult pentru a aduce omagii așa cum se cuvine eroilor români căzuți în bătăliile consemnate de cărțile de istorie drept „luptele de la Oituz”.
Primăria Bogdănești, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Protoieria Onești, a organizat sâmbătă un simpozion la care au fost invitați istorici și militari care să povestească despre evenimentele de acum 100 de ani din această zonă.
Lucrările simpozionului au fost deschise de părintele Ioan Bârgăoanu, protopopul de Onești, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și care a vorbit despre importanța pe care Biserica o acordă cinstirii eroilor care și-au dat viața pentru apărarea patriei și a credinței străbune. A urmat primarul comunei, profesorul de istorie Nicolae Andrușcă, care a arătat importanța organizării unor evenimente care să arate contribuția Bogdăneștiului în Primul Război Mondial.
De asemenea, domnia sa a prezentat comunicarea „Oituz, Bogdănești - România, sincronie, istorie, documente și simbolistica documentelor” și a prezentat volumul „Fata moartă”, o carte-mărturie a căpitanului Ioan Missir ce a luptat în munții Cașinului. De asemenea, a vorbit despre personalități ale căror nume sunt legate de bătăliile din jurul Bogdăneștiului, respectiv scriitorul Camil Petrescu, (ce a fost luat) prizonier, și caporalul Mușat Constantin, cel care, cu o mână amputată fiind, a continuat să lupte până când și-a găsit sfârșitul pe dealul Coșna.
A urmat colonelul Cornel Carp, doctor în istorie, care a vorbit despre lupta de la Bogdănești, explicând celor prezenți pe unde a fost linia frontului din 1917, subliniind că ceea ce cunoaștem drept luptele de la Oituz sunt lupte ce au cuprins un areal destul de mare și care au cuprins de fapt văile mai multor râuri din aceste zone. Fiu al satului fiind, colonelul Carp a insistat pe contribuțiile localității natale în bătăliile ce au fost purtate în Primul Război Mondial, arătând că ceea ce cărțile de istorie denumesc drept a treia bătălie de la Oituz corect ar fi Bătălia de la Bogdănești, deoarece ea fost purtată pe teritoriile acestei localități. Bătăliile acestei lupte, cea mai sângeroasă, de altfel, au fost purtate pe dealurile ce mărginesc Bogdăneștiul, inclusiv vatra satului.
Următorul vorbitor a fost generalul Jenică Apostol, istoric militar, domnia sa accentuând importanța Pasului Oituz pentru operațiunile militare din 1916-1917. Fiind calea cea mai rapidă de acces spre Moldova, germanii și austro-ungarii doreau cu orice preț să rupă frontul prin această zonă și să ajungă cu trupele la Onești. De aici ar fi coborât spre Mărășești, prinzând ca în clește Armata română. Apoi, împreună cu victoriile de pe Valea Jiului, ar fi dus la scoaterea românilor din război și înaintarea spre Iași și apoi Odessa.
Însă românii au demonstrat că „pe aici nu se trece”. Generalul Apostol a mai spus că toți cei care pășesc pe pământurile din aceste zone trebuie să o facă cu sfială, deoarece orice loc poate fi unul din care un suflet s-a înălțat spre cer.
La finalul prezentărilor, părintele consilier Ilarion Mâță a prezentat volumul „Poeme, meditații lirice duhovnicești la duminici și sărbători” a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la finele prezentării rostind și un poem al ierarhului dedicat eroilor care s-au jertfit pe valea Oituzului.
La simpozion au participat și reprezentanți ai primăriei din localitatea Genlis, Franța, cu care comuna Bogdănești este înfrățită. Lucrările manifestării au fost moderate de colonelul Paul Valerian Timofte, președintele Asociației naționale „Cultul Eroilor”, filiala Bacău.
În același timp, în biserica din localitate, închinată Nașterii Sfânului Ioan Botezătorul, un sobor de preoți din Protoieria Onești a săvârșit slujba Vecerniei.
Liturghie arhierească și sfințire de biserică
A doua zi, duminică, 30 iulie, a fost dedicată cu precădere evenimentelor de ordin duhovnicesc. Dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar apoi Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a sfințit paraclisul închinat Adormirii Maicii Domnului.
Și nu întâmplător a fost aleasă data de sfințire a sfântului locaș, acum, în aceste zile, împlinindu-se un secol de la bătăliile ce au fost purtate pe aceste locuri.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre importanța acestor evenimente pentru viața comunității din Bogdănești.
„În această zi de vară se împlinesc o sută de ani de la Primul Război Mondial, care a angajat toate popoarele lumii. Iar poporul nostru nu a fost ocolit, deoarece, așa cum spune cronicarul, ne-a așezat Dumnezeu aici, la răspântia necazurilor. Dar poporul român a știut să își trăiască istoria, să își mențină credința și tradițiile care înfrumusețează și îmbracă precum o haină de lumină credința, spiritualitatea, cultura noastră. Astăzi este o sărbătoare în care împletim tradiția cu continuitatea. Iar noi suntem generația pe care Dumnezeu a ales-o să fie cea care împlinește o sută de ani de când pe valea aceasta au fost trupe, au fost războaie, a curs sânge, iar râul Oituz a purtat pe apele sale sângele atâtor eroi care au murit la datorie chemați de conștiința lor dreaptă, chemați să facă din această țară o grădină a Maicii Domnului. Iar când această grădină a fost năpădită de buruienile dușmane, au știut să le separe și să rămână esența poporului român în cultura, civilizația și credința sa. Vă îndemn părintește astăzi să retrăiți această dimensiune sacră a sărbătorii, să simțiți efervescența Duhului Sfânt care vă animă, dar să simțim și duhul strămoșilor care au lăsat atâtea frumuseți pe care noi trebuie să le împodobim și să le predăm urmașilor noștri”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.
De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a felicitat pe părintele paroh Ioan Apetri pentru eforturile depuse, pe Nicolae Andrușcă, primarul comunei Bogdănești, și autoritățile publice centrale, precum și pe toți credincioșii care au susținut eforturile de zidire, înfrumusețare și sfințire a noului locaș de închinăciune.
Pentru eforturile depuse, ierarhul i-a dăruit părintelui paroh Crucea Moldavă, precum și o icoană a Sfintei Parascheva.
La final, părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru bucuria prilejuită de sfințirea locașului de închinăciune, dar și autorităților publice locale și centrale pentru sprijinul oferit, dăruind Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul Bogdăneștiului.
„Această zi este una de mare sărbătoare, de mare bucurie duhovnicească deoarece au poposit în mijlocul nostru oficialități locale și centrale, dar mai ales Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a venit aici pentru a ne binecuvânta și a sfinți munca de aproape 10 ani. În 2008, cu ocazia încheierii lucrărilor de reparație la acoperișul bisericii și a lucrărilor din interior, am pus piatra de temelie a acestui paraclis cu scopul facilitării activităților social-filantropice. A rânduit Bunul Dumnezeu ca să încheiem lucrările în acest an. După ce s-au adunat toate, ne-am dat seama că de fapt este lucrarea Bunului Dumnezeu, să finalizăm în acest an, când se împlinesc 100 de ani de la bătăliile ce au fost pe valea Oituzului, de la luptele pe care le-au dus ostașii români pentru apărarea țării și a credinței strămoșești, ca odată cu sfințirea locașului să putem pomeni și jertfa lor. Am adăugat în partea dinspre sud a capelei o placă cu numele eroilor din această comunitate și vom păstra în memorie jertfa eroilor români”, a arătat părintele paroh Ioan Apetri.
Sfințire de monumente ale eroilor și paradă militară
După sfințirea capelei, soborul de slujitori aflat sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim s-a îndreptat spre Cișmeaua Eroilor ridicată în memoria soldaților care și-au jertfit viețile pentru apărarea țării. Aici, ierarhul a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor, dar și a izvorului, stropind cu apă sfințită edificiul.
Alaiul s-a deplasat apoi spre Cimitirul Eroilor din localitate, unde autoritățile locale au întreprins ample lucrări de reabilitare și înfrumusețare a locului în care sunt înhumați aproape 3.000 de eroi căzuți pe teritoriul comunei Bogdănești. La Cimitirul Eroilor, în prezența prefectului județului Bacău, a reprezentanților Consiliului Județean Bacău, a reprezentanților Armatei române, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit un Parastas pentru eroii români căzuți pe toate câmpurile de luptă, iar apoi a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă. După slujbă, primarul localității a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru bucuria prilejuită de sfințirea paraclisului și a celorlalte edificii, dar și autorităților publice centrale implicate și reprezentanților Armatei care au venit la Bogdănești.
La final, a defilat o gardă de onoare compusă din militari ai Garnizoanei Bacău, tancuri, comunicații și pază aeriană, tot Garnizoana Bacău fiind cea care a asigurat muzica militară.