Cinstirea icoanei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Mănăstirea Dintr‑un Lemn, judeţul Vâlcea, și‑a sărbătorit marţi, 21 iulie, hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Grabnic ajutătoarea”, prilej cu care preoți și credincioși au participat la Sfânta Liturghie și s‑au închinat înaintea icoanei făcătoare de minuni, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. A fost prima dată când s‑a ţinut această sărbătoare după înscrierea ei în calendar, hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 29‑30 septembrie 2025.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Mănăstirea Dintr-un Lemn de IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu IPS Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse (Patriarhia Bulgariei); IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre dragostea și purtarea de grijă neîncetată a Maicii Domnului față de cei care o cheamă în rugăciune. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că Icoana Maicii Domnului „Grabnic ajutătoarea”, cinstită la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, a fost de‑a lungul vremii izvor de mângâiere, întărire și nădejde pentru monahi și pentru miile de pelerini care i‑au cerut ajutorul cu credință.
„Sfânta icoană are o istorie bogată și adâncă în viața acestei mănăstiri. Ea a fost adusă aici de oameni credincioși din Constantinopol, chiar după căderea Imperiului Bizantin. Și aici, prin minune, a fost descoperită credincioșilor și, în cinstea ei, s‑a construit această sfântă mănăstire. De atunci și până astăzi, această dumnezeiască icoană străjuiește în mănăstirea de aici, cu hramul «Nașterea Maicii Domnului», și aduce la sine credincioși din toate părțile României și nu numai, chiar și din străinătate, pentru că faima ei s‑a dus până departe de hotarele țării. În primul rând, avem în fața noastră icoana Maicii Domnului. Deci, de bună seamă, aceea pe care o cinstim cu toată luarea aminte este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului este aceea care s‑a învrednicit de la Dumnezeu‑Tatăl ca să fie Maică Născătoare a Fiului Său, în Duhul Sfânt. Deci Stăpâna noastră a fost rânduită din veșnicie, din planul lui Dumnezeu”, a explicat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor prezenți la sărbătoarea închinată Icoanei Maicii Domnului „Grabnic ajutătoarea”. Înaltpreasfinția Sa și‑a exprimat recunoștința față de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, pentru dragostea și binecuvântarea revărsate asupra clerului și credincioșilor Arhiepiscopiei Râmnicului prin prezența la această sărbătoare. Totodată, a evidențiat că împreuna‑rugăciune reprezintă o mărturie a comuniunii în Hristos Domnul și un prilej de întărire duhovnicească pentru poporul dreptcredincios.
Chiriarhul Râmnicului a evocat apoi istoria multiseculară a Icoanei Maicii Domnului „Grabnic ajutătoarea”, arătând că aceasta a fost, de‑a lungul veacurilor, izvor de binecuvântare, mângâiere și ajutor pentru monahi și pentru nenumărații pelerini care au venit la Mănăstirea Dintr‑un Lemn cu credință și nădejde. Mărturiile despre darurile revărsate înaintea sfintei icoane au fost consemnate încă din secolul al XVII‑lea de călătorul și arhidiaconul Paul de Alep, iar mai târziu au fost întărite prin mărturia unor mari păstori ai Bisericii, între care Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului. În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a adresat mulțumiri soborului de preoți și diaconi, obștii monahale și tuturor pelerinilor care, prin rugăciunea și prezența lor, au făcut din această zi de hram o adevărată mărturisire a credinței și a comuniunii Bisericii în jurul Maicii Domnului.