Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa” la Paraclisul Catedralei Naţionale
Credincioşii bucureşteni şi pelerinii au fost invitaţi şi în acest an să aducă laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a cărei Icoană „Prodromiţa” din Muntele Athos este cinstită în Biserica Ortodoxă Română, în fiecare an, la 12 iulie.
Manifestările liturgice dedicate hramului Paraclisului Catedralei Naţionale au debutat în ajun prin săvârşirea slujbei Acatistului de către un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, părintele consilier patriarhal Ionuţ Dragomir, precum şi alţi preoţi şi diaconi. Având în vedere condiţiile meteorologice neprielnice, după slujbă, icoana a fost aşezată în pridvorul sfântului lăcaş fără a se mai organiza procesiunea tradiţională în jurul bisericii.
În continuare, soborul de slujitori a săvârşit rânduiala Privegherii, care a cuprins slujbele Vecerniei, Litiei şi Utreniei, răspunsurile la strană fiind oferite de Grupul psaltic „Anastasis” al Paraclisului Catedralei Naţionale.