Cinstirea Martirilor Brâncoveni sub ocrotirea Maicii Domnului
Mănăstirea prahoveană Ghighiu a fost de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, loc de iradiere duhovnicească pentru că sfântul așezământ a primit solemn racla mare cu cinstitele moaște ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, adusă în pelerinaj de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală. În această zi de sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un ales sobor.
În ajunul sărbătorii, marți, 7 septembrie, o delegație condusă de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală, a adus racla cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Ghighiu. Sfintele moaște au fost purtate în procesiune în jurul bisericii mari a așezământului monahal, iar apoi au fost așezate spre închinare. Evenimentul a avut loc ca o continuare firească a pelerinajului Icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București, desfășurat cu ocazia cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni la 16 august. De asemenea, la 3 septembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru a oferit Mănăstirii Ghighiu un fragment din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, care rămân permanent la acest asezământ.
În ziua praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele arhimandrit David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman și exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală, precum și alți slujitori.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre însemnătatea acestei sărbători: „Această naștere a «palatului celui însuflețit» o prăznuiește Biserica astăzi. Este o sărbătoare care ne aduce bucurie, după cum am auzit în cântarea troparului. Acesta ne vorbește și despre semnificația cea mai importantă a sărbătorii, dezlegarea blestemului pe care de demult Protopărinții Adam și Eva l-au primit de la Dumnezeu pentru neascultarea lor. În momentul când Maica Domnului a spus «Fie mie după cuvântul tău!» la ceea ce îngerul i-a spus - că Cel Preaînalt Se va pogorî peste ea și Duhul Sfânt o va umbri, iar Sfântul care Se va naște din ea Fiul lui Dumnezeu Se va chema - atunci a fost, de fapt, dezlegarea blestemului. Această eliberare a început însă odată cu zămislirea și nașterea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu”.
În finalul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit și despre legătura duhovnicească a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului cu evenimentul aducerii raclei cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Ghighiu. „În urmă cu trei secole și jumătate, într-o familie nobilă din ținuturile Ungrovlahiei se întâlneau aceeași evlavie și dorința de rugăciune ca în casa Drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana. Dacă Ioachim și Ana erau bogați, mărinimoși și aduceau cea mai mare parte a avutului lor la Templul din Ierusalim, iar altă parte o împărțeau cu slujitorii și pelerinii care veneau de departe, la fel se întâmpla și în familia unui mare boier, care a ajuns domn al Țării Românești în anul 1688. Dacă Ioachim și Ana duceau la Templul din Ierusalim animalele pentru jertfă, tot o jertfă plăcută lui Dumnezeu aducea și Constantin Brâncoveanu. Mărinimia lui, dragostea pentru Biserică, pentru artă și cultură, ospitalitatea care se regăsea la curtea lui sunt rar întâlnite. De aceea, într-o atmosferă de rugăciune profundă, și familia Constantin și Maria Brâncoveanu și-a crescut copiii în frică de Dumnezeu, așezându-i sub ocrotirea Maicii Domnului. Nașterea Maicii Domnului era și sărbătoarea familiei Brâncoveanu, alături de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. De aceea, nu este întâmplătoare și așezarea în Mănăstirea Ghighiu a unui fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfințit racla în care a fost așezat un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, dăruit așezământului monahal de Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nou și care va rămâne definitiv aici. De asemenea, până joi, 9 septembrie, credincioșii se pot închina și la racla mare care adăpostește moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, adusă de la biserica de la kilometrul 0 al Capitalei.