Cinstirea Sfântului Ioan Maximovici la Parohia Iancu Nou‑Bălăneanu
Parohia Iancu Nou‑Bălăneanu a trăit astăzi, 2 iulie, alese momente de bucurie duhovnicească, marcând împlinirea a șase decenii de la mutarea la Domnul a Sfântului Ierarh Ioan Maximovici. Credincioșii au avut ocazia să se închine unui fragment din sfintele moaște ale marelui ierarh, aflat în patrimoniul sacru al parohiei din anul 2023.
Programul liturgic a început în seara zilei de 1 iulie, odată cu săvârșirea Vecerniei cu Litia. A doua zi, a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, iar pe tot parcursul slujbei racla cu sfintele moaște a fost așezată spre închinare, zeci de credincioși apropiindu‑se cu lacrimi și nădejde pentru a‑i cere ajutorul sfântului.
Prezența cinstitelor moaște ale acestui sfânt la Parohia Iancu Nou‑Bălăneanu nu este întâmplătoare, ci reprezintă rodul unor rugăciuni îndelungate. La sfârșitul anului 2023, părintele paroh Laurențiu Lazăr a călătorit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la San Francisco pentru a primi acest dar chiar din catedrala în care odihnesc moaștele întregi ale Sfântului Ioan, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Kyrill, Arhiepiscop de San Francisco și America de Vest.
Părintele Laurențiu Lazăr, parohul bisericii, a evidențiat că Sfântul Ioan Maximovici a transformat drama propriei pribegii într‑o misiune de sprijinire a refugiaților și că, alături de Sfântul Ștefan cel Mare, prăznuit în aceeași zi, oferă un model atemporal de credință, ascultare de Hristos și slujire a aproapelui: „Viața Sfântului Ierarh Ioan Maximovici a fost marcată încă din tinerețe de drama pribegiei. Izgonit împreună cu familia din pământul natal de prigoana Revoluției bolșevice, a cunoscut durerea celui care își pierde casa, patria și liniștea. Din Adamovka a luat drumul exilului spre Belgrad, apoi, din ascultarea Bisericii, spre Shanghai, insulele Filipine, Europa Occidentală și, în cele din urmă, San Francisco. Niciodată nu a privit această pribegie ca pe o pedeapsă, ci ca pe o chemare a Proniei dumnezeiești de a‑L mărturisi pe Hristos pretutindeni. Pentru că a trăit el însuși drama refugiatului, a înțeles mai bine decât oricine lacrimile celor izgoniți de război, ale celor lipsiți de casă și de viitor. Nu le‑a fost doar episcop, ci părinte, mângâietor și însoțitor pe drumul greu al exilului, purtând împreună cu ei povara pribegiei și arătându‑le că adevărata patrie a creștinului este Împărăția lui Dumnezeu. În aceeași Dumnezeiască Liturghie au fost preamăriți doi mari mărturisitori ai credinței ortodoxe: unul, voievod al neamului românesc, apărător al Bisericii și ctitor neobosit de sfinte lăcașuri; celălalt, ierarh al lui Hristos, păstor al celor pribegiți, părinte al orfanilor și făcător de minuni al vremurilor din urmă. Deși despărțiți de veacuri și de împrejurările vieții, amândoi au slujit aceeași Împărăție a lui Dumnezeu și au mărturisit aceeași credință ortodoxă, lăsând Bisericii pilda unei vieți trăite în ascultare de Hristos și în slujirea aproapelui. Sfântul Ierarh Ioan, ocrotitorul și mijlocitorul parohiei noastre înaintea Tronului Preasfintei Treimi, să ne întărească în dreapta credință, sporindu‑ne dragostea pentru Sfânta Biserică și călăuzindu‑ne pe calea mântuirii, până vom ajunge cu toții la bucuria Împărăției celei veșnice”.