Cinstirea Sfântului Mucenic Efrem cel Nou în Bucureşti

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 07 Mai 2020

În Biserica Ortodoxă Română s-a făcut marți, 5 mai, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, înconjurat de un sobor de slujitori ai aşezământului monahal, şi a rostit un cuvânt de învăţătură.

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem de la Nea Makri, Grecia, este unul dintre sfinţii pentru care românii au o mare evlavie. Nenumărate mărturii despre minunile săvârşite şi ajutorul oferit celor care i se închină cu credinţă au făcut ca în anul 2014 sfântul să fie trecut și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

La Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, pomenirea sa a fost făcută prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Racla cu moaştele sfântului cuvios martir şi icoana sa au fost aşezate în mijlocul bisericii. După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a arătat aspecte din viaţa minunată şi nevoinţele sfântului, precum şi faptul că el este grabnic ajutător tuturor celor care vin la el cu credinţă.

„Sfinții Martiri au un loc special în Biserică. Încă dintru început, pe mormintele lor se săvârşeau Sfinte Liturghii, iar din primele veacuri, atunci când s-a statornicit învă­țătura noastră de credință, în fiecare Sfântă Masă, respectiv în fiecare Antimis, se află un fragment din moaștele unui martir, tocmai pentru a ne aminti că mai mare iubire ca aceasta nimeni nu are, ca viaţa să şi-o pună pentru prietenii săi. Un astfel de sfânt este şi mucenicul pomenit astăzi, Cuviosul Efrem cel Nou. Chinurile pe care le-a suportat vreme de opt luni sunt greu de expus în cuvinte. A suportat cu o rară credinţă şi multă răbdare toate caznele la care a fost supus. Dumnezeu nu a lăsat ascuns odorul de mare preţ al trupului său nestricăcios, îngropat cu evlavie de credincioşi, după moartea sa. După refacerea mănăstirii unde s-a nevoit, sfântul s-a arătat unei călugăriţe numite Macaria, de mai multe ori, ca un călugăr înalt, tânăr, spunându-i unde sunt sfintele sale moaşte. Prin descoperire minunată, acestea au fost aflate, săvârşindu-se prin ele multe feluri de minuni şi tămăduiri. Sfântul Cuvios Efrem este cunoscut ca un mare făcător de minuni, ajutător celor în suferință, celor care se luptă cu ispitele, cu încercările vieții, mare tămăduitor şi fierbinte rugător. El ne învață pe toți, deopotrivă, răbdarea, tăcerea şi ne aduce aminte de cuvintele Mântuitorului: «Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga». Aşa au ajuns să vorbească pietrele și mormântul, cum a fost și în cazul noului mărturisitor”, a spus Preasfinţia Sa.