Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa”
La sărbătoarea „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului <Prodromiţa> de la Muntele Athos”, aşezământul monahal de la Măgura-Jina, judeţul Sibiu, și-a prăznuit al doilea hram. Icoana Maicii Domnului „Prodromița” a fost cinstită şi la Dej, la biserica de la Spitalul municipal, ocrotită de „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian”, precum şi la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca, unde se găsesc copii ale icoanei Maicii Domnului de la Schitul Prodromu.
Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Măgura-Jina, judeţul Sibiu a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina adună la fiecare hram şi la fiecare sărbătoare mulţi pelerini şi credincioşi din părţile Ardealului şi din alte zone ale ţării. Pelerinii găsesc aici un loc binecuvântat de Dumnezeu, aşezat în munţii de la graniţa dintre judeţul Sibiu şi judeţul Alba, unde o obşte de maici se îngrijeşte să aducă acestor ţinuturi o încărcătură duhovnicească aparte. Şi la hramul din acest an din 12 iulie, credincioşii şi pelerinii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească şi la întregul program liturgic dedicat sărbătorii Maicii Domnului.
Începând cu acest an, biserica mănăstirii are o copie a icoanei „Prodromiţa”, pictată la Muntele Athos şi care ocroteşte obştea monahală şi pe toţi cei ce vin aici cu multă credinţă.
Alături de IPS Mitropolit Laurenţiu s-au aflat mai mulţi ieromonahi, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, precum şi mulţi slujitori ai sfintelor altare din comunităţile apropiate de mănăstire.
Înainte de Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat rânduiala tunderii ca rasofore pentru trei noi vieţuitoare ale mănăstirii de la Măgura-Jina. Cele trei rasofore au fost încredinţate maicii stareţe, monahia Oimpiada Barbu, spre povăţuire duhovnicească pe drumul spre monahism. La finalul rânduielii, ierarhul le-a îndemnat să nu se abată de la calea urmată acum, să asculte de maica stareţă şi părintele duhovnic şi să lucreze neîncetat pentru mântuirea lor sufletească.
„Treapta rasoforiei este începutul unui drum pe cât de anevoios - cum este şi drumul de acces spre această mănăstire -, pe atât de minunat când el se finalizează. Este un drum pe care aţi intrat şi de la care nu vă mai puteţi întoarce. Cel care se abate de la drum şi nu îşi împlineşte datoria până la capăt, pierde şi răsplata începutului. Este acum o consacrare a experienţei făcute în starea de noviciat, pentru că nimeni nu vine aici din alt interes decât iubirea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi Maica Preacurată. Făgăduinţa pe care aţi făcut-o în momentul noviciatului este întărită acum prin îmbrăcarea acestui veşmânt sacru, haina călugărească. Osteniţi-vă şi pregătiţi-vă ca, în perioada aceasta de rasoforie să faceţi paşi, să vă apropiaţi de legământul sfânt care are o denumire cum nu mai este în altă rânduială: <îngerescul chip>. Şi până acum aţi întâmpinat greutăţi. Este foarte greu să uiţi de unde ai venit, dar luând toată sarcina familiei, a prietenilor şi rudeniilor cu voi în rugăciune tainică, într-o devoţiune pe care familia sau lume nu o înţelege, aveţi izbândă deplină. Aveţi o povăţuitoare, trăiţi într-o obşte şi aveţi o legătură puternică, sfântă, ca într-o familie binecuvântată de Dumnezeu. Aveţi duhovnic care săvârşeşte cele sfinte şi vă împărtăşeşte din darul nemărginit al iubirii lui Dumnezeu. Aveţi toate armele la dispoziţie, sunteţi încă în faza de pregătire şi încercaţi să folosiţi toate armele necesare, specifice fiecăruia în parte, în aşa fel încât să ajungeţi la izbândă”, a spus ierarhul.
Cinstirea icoanelor
A urmat Sfânta Liturghie oficiată în biserica mănăstirii, mulţi dintre credincioşi primind împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre cinstirea Maicii Domnului adusă prin închinarea la icoanele ei şi a prezentat istoricul icoanei Maicii Domnului de la Muntele Athos.
„Icoana este locul unei prezenţe harice, spune Sfântul Ioan Damaschinul, care ne face pe noi părtaşi unei comuniuni cu Mântuitorul Iisus Hristos sau cu Sfântul zugrăvit în icoană, pentru că în genunchi ne rugăm, sărutăm icoana, ne închinăm şi cerem ceva, suntem într-un dialog. Este o identitate a noastră prin închinarea la icoane cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu Maica Preacurată, cu sfinţii Lui. Iată de ce biserica este o liturghie cerească exprimată în imagini, pentru că am săvârşit o liturghie cerească prin acte, mişcări, cuvinte şi gesturi”, a subliniat Părintele Mitropolit.
Sărbătoare la Dej
Icoana Maicii Domnului „Prodromița” și Sfântul Paisie Aghioritul au fost cinstiţi la Dej, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la biserica de la Spitalul municipal ocrotită de „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian”. La această biserică se află, începând de ieri o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, care a fost sfințită de ierarh cu această ocazie. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe altarul de vară, în prezenţa mai multor credincioşi, între care s-a aflat o parte din personalul medical şi pacienţi.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit le-a vorbit credincioșilor prezenți despre Mântuitorul Hristos ca „Mare Doctor” al sufletelor și al trupurilor. De asemenea le-a oferit câteva informații despre Sfânta Icoană „Prodromița” a Maicii Domnului din Munte Athos și câteva date biografice cu privire la Sfântul Paisie Aghioritul, a cărui pomenire se face în aceeaşi zi, pe 12 iulie. Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de grupul „A Capella” de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul duhovnic al spitalului, Pavel Pop, a primit din partea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, „Crucea Arhiepiscopală”.
În cuvântul său, părintele Pavel Pop a prezentat un scurt istoric al bisericuței de lemn, care este amplasată în curtea spitalului din Dej, amintind de parcursul ei din comuna Sebiș, județul Bistrița-Năsăud, și până aici, în centrul municipiului Dej.
De asemenea, protopopul Dejului, Ioan Buftea a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători, ierarhului, pentru bucuria pe care le-a făcut-o dejenilor de a se mai afla, încă o dată, în mijlocul lor, preoţilor și tuturor celor care au asistat la Sfânta Liturghie. Altarul de vară pe care s-a săvârșit Sfânta Liturghie este construit din materialele din care a fost ridicată bisericuța provizorie a Parohiei „Sfântul Nectarie” din Dej, parohie păstorită de protopopul Dejului, Ioan Buftea. De asemenea, din materialele rămase după demolarea bisericii provizorii s-a construit în curtea spitalului și un birou confesional, unde bolnavii, pacienții, dar și personalul din spital pot beneficia de asistență religioasă din partea părintelui Pavel Pop.
Cinstirea Maicii Domnului, la Cluj-Napoca
De asemenea, şi Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca a sărbătorit în mod deosebit Sfânta Icoană a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Anul trecut așezământul monahal a primit o copie a acestei icoane făcătoare de minuni, făcută de călugării schitului românesc Prodromu. Pentru a o cinsti cum se cuvine, obștea monahală a organizat un program liturgic special, care a început încă din ajunul sărbătorii, cu slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoți, urmată, după miezul nopții, de Sfânta Liturghie.
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, de la Schitul Prodromu, icoană nefăcută de mâini omeneşti, s-a zugrăvit în chip minunat în anul 1863, la Iaşi. În acel an, stareţul Nifon, însoţit de ieroschimonahul Nectarie, de la Schitul Prodromu, din Muntele Athos, mergând în ţara pentru trebuinţele schitului, doreau să aducă o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie aşezată în biserica cea nouă. Aflându-se în Iaşi, au început să caute un zugrav iscusit şi cu viaţă plăcută lui Dumnezeu care să zugrăvească o icoană a Născătoarei de Dumnezeu. Au găsit un zugrav bătrân, Iordache Nicolau, cu care s-au învoit să le facă această icoană, după modelul primit de la părinţi. S-au tocmit ca să lucreze numai cu post, până la terminarea ei. Bătrânul zugrav a primit învoiala cu evlavie. În 29 mai 1863, scria despre zugrăvirea icoanei, într-o scrisoare păstrată în arhiva Schitului Prodromu: ¬Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, şi în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am terminat veşmintele, după meșteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez faţa Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. Şi aşa, făcându-se seara, m-am culcat mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi când m-am dus să mă apuc de lucru, o! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârşit, precum se vede. Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeala am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane". (Pr. Robert Kovacs, Ştefan Mărculeţ, Oana Rusu)