Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” la Dunărea de Jos
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi şi-a sărbătorit joi, 12 iulie, cel de-al doilea hram - „Cinstirea Sfintei Icoane «Prodromiţa» de la Muntele Athos”. Evenimentul a debutat în ajunul sărbătorii la biserica ce o are ca ocrotitor ceresc, printr-o procesiune cu Icoana „Prodromiţa” - replică fidelă aflată în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos încă din anul 1898.
Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa”.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a prezentat principalele aspecte din istoria realizării şi cinstirii acestei Sfinte Icoane a Maicii Domnului, evidenţiind minunea ce s-a petrecut în această biserică de la Dunăre, atunci când un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei.
Bucuria celor prezenţi a fost mare, întrucât au avut posibilitatea de a se închina şi săruta această icoană a Maicii Domnului şi de a-l avea în mijlocul lor pe păstorul de la Dunărea de Jos, care i-a binecuvântat şi s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru binele şi ajutorul acestei comunităţi eclesiale.
La final, fiecare credincios a fost miruit şi a primit câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului „Prodromiţa”.