Cinstitul cap al Sfântului Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator
Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, își va sărbători hramul anul acesta prin aducerea cinstitului cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos, Grecia. Cinstitul odor va fi adus în România de o delegație condusă de părintele arhimandrit Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont, și va rămâne spre închinare la așezământul monahal teleormănean în perioada 22-28 aprilie 2026.
Momentul se înscrie în contextul pelerinajului tradițional organizat la Mănăstirea Pantocrator în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, zi în care este cinstită în mod deosebit și Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, ocrotitoarea mănăstirii.
La 26 aprilie 2026, la Mănăstirea Pantocrator, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, împreună cu un sobor de ierarhi.
Părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, a subliniat faptul că Mănăstirea Pantocrator a devenit un important loc de pelerinaj în cadrul eparhiei, iar credincioșii așteaptă cu nerăbdare, în fiecare an, această sărbătoare. „An de an, Mănăstirea Pantocrator o cinstește în mod special, în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, pe prima martoră a Învierii, Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, ocrotitoarea așezământului monahal. Pelerinajul organizat cu acest prilej a devenit deja o tradiție de 11 ani, atrăgând mii de credincioși din întreaga țară. Întrucât sărbătoarea Sfintelor Femei Mironosițe cade în apropierea praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, am considerat potrivit să aducem spre închinare cinstitul cap al acestui sfânt, ocrotitorul Mănăstirii Xenofont din Muntele Athos, unde este păstrat acest odor de mare preț. Sfântul Gheorghe este cunoscut ca ocrotitor al armatei române, însă el nu este doar un simbol militar, ci un model al jertfei de sine și al biruinței prin credință”, a spus părintele arhimandrit.
În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, Episcopia Alexandriei și Teleormanului va organiza, la Mănăstirea Pantocrator, mai multe manifestări cultural-religioase. Între acestea se numără și un simpozion de teologie, având ca temă „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, modelul de slujire al femeii creștine”.