Cipru preia preşedinţia Uniunii Europene
Aflat în plină criză economică, Ciprul va prelua, începând de la 1 iulie, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE). "Ceea ce este important pentru Cipru nu este atât să arate că poate să organizeze un asemenea eveniment, ci să dovedească faptul că poate face acest lucru la fel de bine ca orice alt stat membru al Uniunii", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cipriote, Costas Yennaris. Membră UE din mai 2004 şi a zonei euro din ianuarie 2008, această ţară cu aproximativ 800 de mii de locuitori este statul situat în cel mai estic punct al Uniunii.