Circulație deschisă între Adjud și Bacău

Data: 01 Septembrie 2026

De luni, 31 august, se poate circula pe autostrada A7 pe încă 47,10 km, între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. În perioada următoare, după finalizarea racordărilor, circulaţia se va extinde cu încă 4 km până la nodul Bacău Nord al VO Bacău. „Odată cu deschiderea sectorului Adjud - Bacău Sud, se va circula pe 241,62 km din totalul celor 319 km ai A7 (Ploieşti - Paşcani), ale cărei loturi în execuţie sunt finanţate prin PNRR”, a transmis Pistol. (C.Z.)