CJ Harghita înregistrează la OSIM „produsele secuieşti“

Data: 06 Martie 2009

Mărcile „produs secuiesc“ şi „Ţinut Secuiesc“ ar putea fi înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) în câteva luni, documentaţia în acest sens fiind deja depusă de către Consiliul Judeţean (CJ) Harghita. Cele două mărci vor putea fi folosite pentru diferite produse şi servicii, printre care se numără piele şi imitaţii din piele, produse textile, jucării, dantele, broderii, construcţii metalice, bere, produse agricole, transport, publicitate sau servicii hoteliere. Potrivit datelor furnizate de conducerea CJ, sunt 17 clase de produse şi servicii pentru care se va putea folosi marca, după obţinerea acreditării de la OSIM. „Înregistrarea celor două mărci îi va ajuta pe producătorii locali să-şi vândă mai bine mărfurile şi va fi de folos şi pentru atragerea de fonduri europene“, a spus şeful CJ Harghita. El a explicat că a fost elaborat un sistem de criterii pe baza căruia vor putea fi folosite mărcile, după înregistrarea lor la OSIM, atribuirea urmând să fie gratuită.