Clădiri românești restaurate și inaugurate în localități din Ungaria

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 04 Martie 2026

Grădinița Românească din localitatea maghiară Săcal a fost ­inaugurată luni, 2 martie, după ample lucrări de restaurare și modernizare. Evenimentul a ­reunit autorități locale și centrale, cuprinzând și o slujbă de binecuvântare săvârșită de Prea­sfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei. Marți, 3 martie, a avut loc inaugurarea Casei-muzeu Românești din ­localitatea Chitigaz, restaurată în 2025.

La evenimentul de inaugurare a instituției de educație a pre­șco­larilor români din Ungaria au luat parte, alături de ierarhul locului, Soltesz Miklos, secretarul de stat pentru culte și naționalități de la Budapesta, Gheorghe Cozma, pre­ședintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Alina Nicoleta Ene, consul al României la Giula, Pálfi Tamás, primarul comunei Săcal (Körösszakál), Ioan Cozma, directorul Școlii Generale și Gră­di­ni­ței Românești din Săcal, precum și alte oficialități.

Inaugurarea a debutat cu un program artistic oferit oaspeților de copii, iar după tăierea panglicii a urmat o slujbă de binecuvântare a clădirii săvârșită de Preasfinția Sa, alături de care s-a rugat părintele paroh Iulian Lenghel. În continuare, secretarul de stat Soltesz Miklos și-a exprimat bucuria de a putea contribui la realizarea încă unui obiectiv important pentru minoritatea românească prin restaurarea acestei grădinițe care le oferă copiilor și cadrelor didactice siguranță, mediul necesar dezvoltării și posibilitatea de a-și desfășura activitatea în con­di­țiile cele mai bune. La grădinița din Săcal învață 26 de copii sub îndru­marea a două educatoare și două îngrijitoare, iar proiectul de restaurare al imobilului a costat 150 de milioane de forinți.

Bucuria comunității românești din Ungaria a continuat marți prin inaugurarea Casei-muzeu Româ­nești din Chitighaz, după lucrările de restaurare ce au avut loc în 2025. La eveniment au luat parte oficia­lități prezente și în ziua anterioară, alături de care s-au aflat Daniel Banu, consulul general al României la Giula, Maria Gurzău Novákné, directoarea Casei Culturale și Comunitare a Românilor din Ungaria, Rákócziné Tripon Emese, primarul Comunei Chitighaz, precum și mulți alți invitați.

Programul a început cu un cuvânt de bun-venit adresat de directoarea Maria Gurzău Novákné, care și-a exprimat mulțumirea pentru proiectul realizat și a vorbit despre importanța acestui obiectiv. După un scurt program artistic al copiilor de la Grădinița și Școala Generală Românească din Chitighaz, Gheorghe Cozma, preșe­din­tele ATRU, a subliniat valoarea specială a acestei instituții înregistrate în circuitul muzeal pentru românii din Ungaria, ce conservă trecutul și valorile lui și îl îmbină cu prezentul prin desfă­șurarea de activități și programe culturale pentru copii și oaspeți din Chitighaz și din împrejurimi. De asemenea, Gheorghe Cozma a adus mulțumiri lui Soltesz Miklos și instituției pe care o conduce care, în ultimii 10 ani, a susținut multe proiecte dedicate comuni­tăților românești din Ungaria. La finalul tuturor discursurilor a fost tăiată panglica de inaugurare a lucrărilor, după care a avut loc slujba de sfințire a clădirii, să­vâr­șită de Părintele Episcop Siluan, înconjurat de clericii prezenți la eveniment.

Achiziționată și deschisă în 1984, Casa-muzeu Românească din Chitighaz a fost preluată de ATRU în 2004, fiind dată în purtarea de grijă a Casei Culturale și Comunitare a Românilor din Ungaria. Folosită la început pentru diferite ocupații tradiționale și momente festive din viața satului, casa a fost amenajată ulterior nu doar ca muzeu, ci și ca spațiu folosit la diferite evenimente importante din viața comunității româ­nești. Clădirea a fost restaurată în 2025 cu suma de 15 milioane de forinți, oferiți prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Națio­nalități de la Budapesta, la care s-au adăugat 3 milioane de Forinți din partea Casei Culturale și Comunitare a Românilor din Ungaria, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.