Clădirile Bisericii trebuie să fie şi reparate, nu doar folosite gratuit până la degradare totală
Cu privire la materialul de presă difuzat ca știre de către postul de televiziune Antena 1 în cadrul emisiunii Observator din data de 1 octombrie 2015, orele 19:00, în care se confundă din nou Arhiepiscopia Bucureştilor cu Patriarhia Română, pentru corecta și obiectiva informare a publicului, aducem la cunoștință următoarele:
Imobilul situat în strada Doina nr. 7, aparținând Parohiei Bărbătescu Vechi, Protopopiatul Sector V Capitală, se află într‑o avansată stare de degradare şi nu prezintă siguranţa unei folosinţe îndelungate.
Persoanele care locuiesc în imobil au avut acces în spaţiile locative din bunăvoinţa parohiei, însă numai pentru o perioadă temporară în care urmau să îşi rezolve situaţia locativă.
Unele persoane au interpretat bunăvoinţa parohiei ca pe o slăbiciune devenind conflictuale, iar altele au imobile în proprietate şi nu îndeplinesc statutul de persoane defavorizate.
Evacuarea persoanelor care locuiesc abuziv în acest imobil se face în baza unei hotărâri juridice definitive pronunţate în dosarul nr. 22.355/302/2013 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a 4‑a Civilă, punerea în executare a acesteia făcându‑se în condiţiile legii de către executorul judecătoresc.
Deși hotărârea definitivă în baza căreia se face evacuarea a fost dată încă din data de 2.12.2014, nu se cunosc demersurile întreprinse de persoanele împotriva cărora se face evacuarea.
La momentul actual, Parohia Bărbătescu Vechi nu dispune de spaţii adecvate pe care să le ofere drept locuinţe sociale, iar Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor susţine în prezent centre de zi pentru copii, cantine pentru săraci, centre pentru bătrâni şi un centru de îngrijiri paliative, dar nu dispune de spaţii locative suplimentare. Imobilul Parohiei Bărbătescu Vechi va fi reabilitat, urmând ca utilitatea lui să fie stabilită ulterior de Consiliul parohial.
Regretăm faptul că postul de televiziune menționat nu a avut bunăvoința de a prezenta obiectiv realitatea, folosindu‑se de situația persoanelor intervievate pentru a ataca, din nou, Biserica Ortodoxă Română. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor)