Clement Alexandrinul, despre adevărata bogăție

Data: 17 Iunie 2020

La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a fost tipărit recent volumul „Despre adevărata bogăție”, care cuprinde o selecție de texte din opera cunoscutului catehet creștin Clement Alexandrinul, însoțite de un studiu introductiv semnat de părintele profesor dr. Vasile Gordon.

Cartea de față constituie primul volum al seriei „Clementiana”, dedicată cunoscutului scriitor bisericesc din secolul al II-lea, serie care se va constitui într-o trilogie. 

În studiul introductiv al lucrării, intitulat „Clement Alexandrinul - discipol receptiv și dascăl model”, părintele profesor dr. Vasile Gordon afirmă: „Citind această carte, cu creionul în mână, ai tot timpul sentimentul că parcurgi un «mic cod al manierelor creștine», mai exact, al «virtuților creștine», virtuți enunțate, propriu-zis, în fiecare subtitlu. În conținutul fiecărui paragraf, odată cu explicații și analize concise asupra virtuților în discuție, întâlnim la tot pasul sfaturi cu mare impact, principii sănătoase ale vieții creștine, răspunsuri utile la întrebări esențiale, definiții, sentințe morale etc., toate în formulări plastice, pline de expresivitate și vioiciune, deosebit de persuasive” (p. 16).

Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Librăriei Cărților Bisericești și ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor.

(Sectorul cultural și co­mu­nicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor)