Clerici noi la Catedrala episcopală din Caransebeş

Data: 19 Octombrie 2012

Vineri, 19 octombrie 2012, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş, înconjurat de preoţii şi diaconii catedralei. Cu acest prilej, ierarhul a sfinţit antimise pentru uzul liturgic în Eparhia Caransebeşului.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit întru preot pe pr. diac. Gheorghe Tistu şi întru diacon pe tânărul teolog Valentin Băluţă, pe seama Catedralei episcopale cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Caransebeş.

Tot în această săptămână au primit darul preoţiei şi pr. diac. Cătălin Găină, care a fost hirotonit preot, şi tânărul teolog Petru Paica, fiind hirotonit întru diacon. Cei doi slujitori au fost hirotoniţi pe seama aceleiaşi catedrale chiriarhale din Caransebeş.

Noii clerici îşi vor desfăşura activitatea la Catedrala episcopală, deservind programul liturgic zilnic, prin oficierea slujbelor rânduite, precum şi prin asigurarea cântării liturgice şi asistenţei religioase pentru credincioşi.