Clericii din Ilfov au abordat tema familiei în lumina Noului Testament
Clericii din Protopopiatul Ilfov Sud al Arhiepiscopiei Bucureștilor au participat joi, 5 februarie, la o conferință administrativă, la Centrul cultural‑misionar „Familia” din orașul Pantelimon, județul Ilfov. Cu această ocazie, părintele conf. dr. Marian Vild a prezentat referatul „Căsătoria și familia în Noul Testament”.
Lucrările conferinței au fost precedate de oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Nicolae” din Brănești de către un sobor de clerici, sub protia părintelui Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ‑bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La finalul slujbei, părintele consilier a mulțumit clericilor din acest protopopiat pentru implicarea în sărbătorirea evenimentelor din anul ce a trecut: „În mod deosebit aș vrea să vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru contribuția la realizarea evenimentelor din anul 2025, care a fost un an foarte frumos, istoric pentru Patriarhia Română, anul Centenarului Patriarhiei Române și în care a fost sfințită pictura Catedralei Naționale”.
La Centrul cultural‑misionar „Familia”, clericii au putut audia, în deschiderea ședinței de lucru, referatul „Căsătoria și familia în Noul Testament”, susținut de părintele conf. dr. Marian Vild, directorul Departamentului de Teologie istorică, biblică și filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
„Familia este datul ontologic, locul unde ne formăm, unde ne naștem și, în afara familiei și a Bisericii, practic noi nu putem viețui. Datele nou‑testamentare despre familie, cele biblice în general, sunt cunoscute, însă întotdeauna recapitularea lor ne ajută ca să le înțelegem mai bine, să le aprofundăm, mai ales în anul acesta în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să fie Anul omagial pentru pastorația familiei creștine. În acest context, anumite aspecte din Sfintele Evanghelii și din epistolele pauline au fost subliniate pentru a aprofunda ideile legate de importanța căsătoriei, a relațiilor dintre soți, de egalitatea pe care o aduce Hristos. În același timp, vorbim de darurile specifice în familie, cele care sunt un dat ontologic complementar - bărbatul cu anumite daruri, femeia cu anumite daruri -, de faptul că este vorba despre o taină care se integrează în taina Bisericii și, sigur, nu în ultimul rând, aspecte legate de creșterea copiilor, de educația lor, precum și de grija pentru cei mai în vârstă”, a declarat părintele conf. dr. Marian Vild.
În continuare, părintele protopop Ioan Bondar a prezentat ordinea de zi, care a cuprins probleme de ordin administrativ și organizatoric.
„Preoții protoieriei noastre s‑au implicat în activitățile ce s‑au desfășurat pentru sfințirea picturii Catedralei Naționale și s‑au mobilizat exemplar. Au participat și înainte cu sume importante pentru pictura catedralei și, de asemenea, am avut foarte mulți preoți voluntari și credincioși tineri care s‑au implicat și care, prin activitățile desfășurate, și‑au arătat dragostea față de Biserică. De asemenea, preoții din protoieria noastră s‑au mobilizat pentru participarea la proclamarea canonizării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și au venit însoțiți de credincioși. A fost un moment emoționant, care a adus multă bucurie în protoieria noastră. Alte activități pe care le considerăm importante în protoieria noastră sunt întrajutorarea parohiilor sărace prin înfrățire; avem un program de înfrățire a tuturor parohiilor și, de asemenea, bursele pe care le oferim copiilor nevoiași”, a spus părintele protoiereu Ioan Bondar.