Clerul, implicat în derularea de proiecte sociale
La sediul Centrului Eparhial din Timişoara, a avut loc marţi, 22 noiembrie, ceremonia de înmânare a certificatului de competenţe profesionale "Manager proiect", dobândite de 80 de cursanţi, în cadrul proiectului din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei.
Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, la ceremonie a participat PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a înmânat diplomele şi a adresat un mesaj managerilor de proiect privind buna desfăşurare a viitoarelor proiecte, destinate ajutorării semenilor. Acţiunea este parte integrantă a proiectului "Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei", proiect cofinanţat din Fondul Social European prin "Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013", Axa prioritară: 6 "Promovarea incluziunii sociale", Domeniul major de intervenţie: 6.2 "Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii". Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. "În acest cadru festiv are loc înmânarea diplomelor cursanţilor, pentru cel puţin trei competenţe profesionale: manager de proiect, management şi abilităţi de a lucra cu persoane vulnerabile. Avem deosebita bucurie să putem construi pe viitor, având la bază o reţea de experţi, servicii sociale, aşa cum îşi propune proiectul. Această dezvoltare a reţelei de servicii sociale în cadrul comunităţilor parohiale din cele şase judeţe este un deziderat, care are ca punct de plecare Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, în care serviciile sociale şi educaţionale nu sunt doar o opţiune, sunt exprimarea vocaţiei Bisericii", ne-a declarat părintele Cristian Pavel, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. Demersul este mai vast şi a urmărit dezvoltarea competenţelor de bază în domeniul generării şi implementării de proiecte social-economice şi a abilităţilor în domeniul social pentru 460 de membri din comunităţile parohiale ortodoxe şi certificarea acestora ca manageri de proiect pe cuprinsul eparhiilor menţionate. Proiectul vizează, de asemenea, diversificarea serviciilor de asistenţă a persoanelor vulnerabile prin înfiinţarea, dezvoltarea şi susţinerea unui număr de şase centre de incluziune socială în judeţele Alba, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş, care vor deveni funcţionale începând cu 1 ianuarie 2012. Ceremonia de înmânare a diplomelor a avut loc în aceeaşi zi şi la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, unde 80 de cursanţi din cuprinsul Eparhiei Devei şi Hunedoarei au primit certificatul de competenţe profesionale "Manager proiect". La ceremonia de înmânare a certificatului de competenţe profesionale a participat şi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, care a ţinut să adreseze un mesaj managerilor de proiect. Preasfinţia Sa a arătat în cuvântul său importanţa dezvoltării de proiecte sociale la nivelul Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi a implicării preoţilor şi a membrilor comunităţilor parohiale în activităţile sociale (Diac. Marius Mircia, Corina Ilieş)