Clubul Filantropia
Mâine, la ora 18:00, la Muzeul Ţăranului Român are loc o nouă întâlnire a clubului Filantropia, prilej cu care se va lansa ultimul număr al revistei „Transilvania“, dedicată Şcolii de Sociologie de la Bucureşti, proiect coordonat de Zoltan Rostas. Clubul Filantropia cuprinde etnologi, sociologi, antropologi, psihologi care se ocupă de cele mai fierbinţi dezbateri ale actualităţii, încercând să identifice punctele nevralgice ale lumii româneşti. La dezbaterea de mâine participă sociologul Dumitru Sandu, criticul Paul Cernat, Radu Vancu de la revista „Transilvania“ şi evident Zoltan Rostas.