Clujenii s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Paramythia”
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Paramythia (Mângâietoarea) din Sfântul Munte Athos, care se află în patrimoniul Parohiei „Sfântul Nicolae”- Dintr-o zi, București, a fost adusă spre închinare la Cluj-Napoca.
Icoana a ajuns luni, 13 septembrie, la biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, adusă de preotul paroh al bisericii bucureștene, Vasile Ioana, și a rămas spre închinarea credincioșilor până miercuri dimineață, 15 septembrie.
Potrivit preotului paroh Dan Cismaș, în această perioadă, în biserica situată pe strada Primăverii nr 1A, programul de rugăciune a fost unul special, astfel că alături de Sfânta Liturghie, s-a săvârşit Acatistul Sfintei Cruci și Paraclisul Icoanei Maicii Domnului „Paramythia” şi a avut loc o procesiune până la Troița aflată la intersecția principalelor artere din cartierul Mănăștur – Primăverii, Calea Florești și Calea Mănăștur.
Denumirea icoanei, în traducere, „Mângâietoarea”, provine de la o minune care s-a săvârșit, prin mijlocirea Maicii Domnului, la începutul secolului al XIV-lea. Icoana originală este o frescă, pictată pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped. La această icoană se așezau mereu cheile mănăstirii (în tradiția athonită mănăstirile se deschid la răsăritul soarelui și se închid la apus, iar cheile se așază la o icoană a Maicii Domnului, în semn de încredere în purtarea ei de grijă).