CM de fotbal: Germania şi Ghana s-au calificat în optimi

Data: 23 Iunie 2010

Germania şi Ghana sunt cele două echipe din grupa D calificate în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud, după disputarea ultimelor două partide din faza grupelor. Câştigătoare a grupei D, Germania va juca în optimi cu Anglia, echipa de pe locul 2 în grupa C, pe data de 27 iunie, de la ora 17.00, iar Ghana, locul 2 în grupa D, va întâlni în optimi Statele Unite ale Americii, echipă clasată pe primul loc în grupa C, pe data de 26 iunie, de la ora 21.30.

Rezultatele Grupei D: Germania – Australia 4-0, Serbia – Ghana 0-1 (etapa I), Germania – Serbia 0-1, Ghana – Australia 1-1 (etapa a doua), Ghana – Germania 0-1, Serbia – Australia 1-2 (etapa a treia). Clasament final în grupa D: 1. Germania 6 puncte (golaveraj 5-1); 2. Ghana 4p (2-2); 3. Australia 4p (3-6); 4. Serbia 3p (2-3).