CNAS a prelungit valabilitatea cardurilor de sănătate

Data: 29 Iunie 2020

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că a fost prelungită cu 7 ani valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014.

„Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează şi se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naţionale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului. Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri”, potrivit unui comunicat al CNAS.

Preşedintele CNAS, Adela Cojan, a declarat că se fac astfel economii de peste 30 de milioane de euro. „Soluţia de prelungire a certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale va face economii substanţiale, de peste 30 de milioane de euro, bine-venite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a spus Adela Cojan, potrivit Agerpres. Costurile acestei soluţii sunt în valoare de aproximativ 550.000 de lei, faţă de 165,4 de milioane de lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate. 

„Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicaţiei furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat şi îl va înlocui fără nici o intervenţie a furnizorului”, a adăugat CNAS.

(Cristina Zamfirescu)