CNN va intra pe platforma de streaming HBO
Grupul Warner Bros Discovery, compania-mamă a CNN, l-a numit pe britanicul Mark Thompson, care a mai condus BBC şi The New York Times, în funcţia de CEO al postului, în încercarea de a revigora canalul de știri, informează AFP, mai exact să relanseze audienţele CNN, depăşite de cele ale posturilor rivale Fox News şi MSNBC. „Mark este un adevărat inovator care a dus în era digitală două dintre cele mai respectate instituţii jurnalistice din lume”, a declarat CEO-ul grupului Warner Bros Discovery, David Zaslav. Director general al BBC din 2004 până în 2012, Mark Thompson a fost apoi CEO-ul ziarului The New York Times (2012-2020) într-o perioadă în care prestigiosul cotidian american a intrat cu succes pe platformele digitale, ajungând în 2023 la aproape 10 milioane de abonați online. „Lumea are nevoie mai mult ca niciodată de informaţii fiabile şi precise, iar noi n-am avut niciodată în trecut atât de multe mijloace pentru a răspunde acestei nevoi”, a declarat Thompson, care îşi va prelua funcţia în 9 octombrie 2023.