Coada racului și coada șoricelului, două plante cu virtuți de excepție

Data: 10 Septembrie 2018

Preparatele din cele două tipuri de plante acționează benefic în bolile aparatului digestiv. Astfel, coada racului, numită în popor și iarba gâștelor, ajută la calmarea durerilor ulcerului gastric şi a durerilor de stomac, în vreme ce preparatele din coada șoricelului diminuează hiperaciditatea gastrică.

Coada racului crește în flora spontană, prin locuri umede, pe marginea apelor și mlaștinilor, prin poieni umede, pe marginea drumurilor și a șanțurilor sau pe terenuri pietroase, necultivate și nisipoase, din zona de câmpie până în zona montană (la altitudini până la 1.500 m). Planta înflorește în lunile mai-septembrie, iar în fitoterapie este utilizată partea aeriană (flori și rozeta de frunze bazale). Principalele proprietăți terapeutice sunt cele astringente, hemostatice, antidiareice (datorită taninurilor), spasmolitice asupra musculaturii netede a intestinului și uterului (datorită flavonoizilor), antispastice gastric și intestinal, antiseptice, sedative, analgezice, cicatrizante, favorizante ale coagulării sângelui.

Acțiuni specifice

- boli ale aparatului digestiv: calmarea durerilor ulcerului gastric și a durerilor de stomac, diaree rebelă, dizenterie, pancreatită, hemoroizi, enterocolite, combate înmulțirea bacteriilor din intestine;
- boli ale aparatului respirator: astm bronșic, tuse convulsivă;
- boli renale: dizolvarea calculilor renali, infecții stafilococice;
- artrite, gută (artrită urică);
- hiperhidroză;
- anemie, convalescență, epilepsie;
- stomatită, inflamații gingivale;
- ulcerații ale pielii, tăieturi.
Atenție! Tratamentul este contraindicat persoanelor cu afecțiuni hepatice și renale cronice. Nu se bea înainte de mese, deoarece provoacă iritația mucoasei gastrointestinale.

Preparate pentru uz intern

- infuzie dintr-o lingură de herba uscată la 250 ml de apă clocotită; se lasă să infuzeze, acoperit, timp de 10 minute, se strecoară și se bea fierbinte, eventual în amestec cu lapte. Tratamentul durează 12 zile, cu câte trei cești zilnic, având efect de fortificare a corpului la persoane anemice și copii fără poftă de mâncare;
- decoct din două linguri de plantă uscată la 500 ml de apă rece; se lasă în apă timp de 15 minute, se fierbe 15 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară și se beau trei ceaiuri călduțe pe zi, după mesele principale.

Preparate pentru uz extern

- decoct din 3 linguri de herba uscată și mărunțită, la 500 ml de apă rece; se lasă la macerat 15 minute în apă, se fierbe 15 minute, se strecoară și se pun cataplasme de două-trei ori pe zi (în caz de arsuri, ulcerații cutanate, eczeme și entorse), se fac băi generale (pentru întărirea oaselor la copiii anemici) sau se fac gargarisme de 3-5 ori pe zi (în gingivite și stomatite).

Coada șoricelului și efectele sale în fitoterapie

Coada șoricelului este răspândită în toată țara, pe toate formele de relief, până la altitudinea de 1.000 m, prin fânețe, pășuni, livezi, margini de drumuri și ogoare, de-a lungul căilor ferate, râpe, locuri uscate, poieni și margini de pădure. Se cultivă în sudul țării (Câmpia Munteniei, Oltenia). Înflorirea are loc din luna mai până în octombrie, iar în fitoterapie sunt folosite florile și partea aeriană nelignificată.

Proprietăți terapeutice

- stomahice, gastrice, hepatice, anticolitice, astringente, tonic-amare, carminative, coleretice, stimulatoare ale digestiei, ușor laxative, antihemoragice, vermifuge, antihemoroidale;
- hipotensive, antispastice ale sistemului vascular, hemo­statice;
- diuretice (pentru eliminarea ureei), antialergice, antipiretice, anticonvulsive;
- vulnerare antiinflamatoare, epitelizante, calmante, antiseptice, cicatrizante,

Acțiuni specifice

- în afecțiuni digestive: hiperaciditate gastrică, ulcer gastric și duodenal, diaree, colite, enterocolite, tumori hepatice, malarie, hemoragii stomacale, stimularea secreției bilei și drenarea ritmică (mărește de patru ori cantitatea de bilă secretată), hemoroizi, viermi intestinali, anorexie la convalescenți;
- în afecțiuni cardiace: reglarea circulaţiei sangvine cu temperarea afluxului sangvin spre creier, hipertensiune, angină pectorală, reduce durata de coagulare a sângelui;
- în caz de accese de sughiț, disfagie (dificultăți la înghițit), tuse, catar bronșic și pulmonar, astm bronșic, alergii, amețeli;
- dureri reumatice și ale brațelor, amorțeala palmelor;
- hemoragii nazale, afte, lăcrimarea ochilor, dureri în urechi;
- afecțiuni dermatice: varice, ulcer varicos, răni greu vindecabile, dermatite.

Preparate pentru uz intern

- infuzie dintr-o lingură de plantă uscată și mărunțită, la 250 ml de apă fierbinte; se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară și se bea călduț pentru tuse, tonifierea organismului și ca antispasmodic;
- decoct din 10 g de plantă uscată la un litru de apă; se fierbe până apa scade la jumătate și se consumă câte trei căni pe zi pentru diaree, colici abdominali și ulcer;
- decoct din amestec, în părți egale, de coada șoricelului cu sunătoare, din care se ia o lingură la 250 ml de apă; se fierbe 30 de minute, se infuzează 15-20 de minute acoperit, se strecoară și se bea câte o cană pe zi, dimineața, la 20 de minute după micul dejun, timp de 4 săptămâni, având efecte în tratarea bolilor de nervi, a durerilor reumatice, dureri de stomac provocate de hemoroizi și viermi intestinali, dureri de cap, enurezis, inflamații ale laringelui, bronhiilor și plămânilor;
- tinctură din herba de coada șoricelului în alcool de 40º, consumată câte 20-30 de picături de trei ori pe zi, contra secrețiilor mucoasei gâtului, pieptului și a indigestiei.

Preparate pentru uz extern

- infuzie dublu concentrată pentru tratarea rănilor vechi și infectate;
- inhalații în cazul afecți­unilor respiratorii (bronșită, ­tuse, astm, laringită);
- suc proaspăt aplicat direct pe răni, fisuri, ulcere varicoase.

(Prof. univ. dr. Constantin Milică – Din lucrarea „Izvoare de sănătate din flora medicinală”)