Cod galben de ploi abundente şi ninsori

Data: 10 Aprilie 2014

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare cod galben de ploi abundente şi ninsori în zona montană, valabilă în 12 judeţe din nordul, centrul şi estul ţării, începând din noaptea de joi spre vineri, de la ora 3:00, informează Agerpres.

Astfel, în intervalul 11 aprilie, ora 3:00 - 12 aprilie, ora 8:00, va continua să plouă în jumătatea de est a ţării, iar în nordul Moldovei se vor cumula cantităţi de apă de până la 25-35 l/mp. Judeţele vizate de atenţionare sunt Maramureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Braşov, Covasna, Bacău şi Vrancea. De asemenea, în zona de munte, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. (Oana Nistor)