Cod galben de ploi, vijelii şi grindină

Data: 18 Mai 2012

Avertizarea cod galben este valabilă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în Bucureşti şi 19 judeţe din jumătatea de est a ţării, începând de astăzi dimineaţă şi până duminică seara. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 10.00, şi până duminică, ora 21.00, instabilitatea atmosferică se va acccentua treptat, începând din sud-estul extrem al ţării, şi va cuprinde jumătatea estică a ţării. "Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apa vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp", a precizat ANM. Meteorologii au menţionat că aceste fenomene se vor semnala, astăzi, în special în Dobrogea, Muntenia şi sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, iar duminică în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali. Avertizarea cod galben este valabilă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. Vremea se încălzeşte Pentru următoarele două săptămâni, meteorologii estimează temperaturi ridicate, ce vor alterna cu valori mai scăzute, dar apropiate de valorile normale ale perioadei. Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă pentru perioada 18-31 mai 2012, artată că, în următoarele două săptămâni, temperaturile vor depăşi frecvent 26-28 de grade Celsius. La munte, temperaturile minime vor avea valori medii în creştere treptată, de la 1-2 grade la începutul intervalului spre 8 grade în jurul datei de 22 mai. După data de 21 mai, există probabilitatea ca precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, să fie mai abundente şi mai extinse ca arie, cu un grad de instabilitate accentuat în zilele de 22 şi 23 mai.