Cod portocaliu de ploi în judeţele Iaşi, Bacău şi Vaslui

Data: 24 Iunie 2010

Meteorologii au instituit, astăzi după-amiază, Cod portocaliu de ploi în judeţele Iaşi, Vaslui şi Bacău, cu începere de vineri, ora 12.00, până sâmbătă, ora 12.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cele trei judeţe, cantităţile de apă pot depăşi local 60 - 70 de litri/metrul pătrat în 24 de ore. Totodată, ANM a emis o avertizare Cod galben, valabilă în acelaşi interval de timp, pentru judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Covasna, Vrancea, Galaţi, Braşov şi Mureş (parţial). În intervalul menţionat, în aceste zone vor fi ploi abundente, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 50 de litri/metrul pătrat.