Colaborare fructuoasă între tineri și Biserică
La inițiativa unui grup de tineri implicați în viața Bisericii, proveniți din mai multe zone ale Episcopiei Caransebeșului, Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom a găzduit, de curând, o întâlnire prin care aceștia și-au propus să se organizeze într-o asociație de tineret la nivel de eparhie.
Întâlnirea, desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a debutat cu un moment de rugăciune săvârșit de tinerii prezenți, în mijlocul lor fiind prezent și părintele Mihai Ciucur, coordonatorul departamentului de tineret al eparhiei și gazda întâlnirii.
Pe tot parcursul întâlnirii, tinerii şi-au exprimat pe larg dorinţele şi opiniile privitoare la noul proiect ce îi are în prim-plan pe tinerii din episcopia Caransebeșului. Iniţiativa a pornit de la dorinţa celor implicaţi de a salva „generaţia vitezei“ în mijlocul căreia trăiesc şi de a pune în lumină frumuseţea şi bucuria trăirii unei vieţi creştine, valorile acesteia şi libertatea şi semnificaţia ei adevărată pe care ne-o oferă Biserica. Totodată, un punct la fel de important l-a reprezentat discuţia despre jertfa pe care membrii tinerei asociaţii o vor avea de împlinit, aceea de a constitui modelul adevărat al tânărului liber în societatea contemporană, şi mai ales despre atragerea, implicarea şi apropierea de viaţa bisericească a cât mai multor tineri de pe cuprinsul eparhiei.
În cadrul acestei prime întâlniri s-au stabilit principalele obiective și direcții de acțiune ale asociației, fiind constituit și consiliul director al organizației, a cărui conducere a fost încredințată tinerei Anita-Elisabeta Radics. De asemenea, s-au stabilit criteriile în baza cărora tinerii dornici se vor putea înscrie în asociație, limitele de vârstă (14-35 ani), iar pentru o comunicare eficientă la nivel de eparhie au fost stabilite 7 zone cu câte un responsabil delegat pentru fiecare. S-a propus, de asemenea, ca denumirea organizației să fie Asociația de tineret „Grupul 44”, după numărul grupului de tineri care a reprezentat Episcopia Caransebeșului la Reuniunea Tinerilor Ortodocși desfășurată la Cluj-Napoca în luna septembrie 2015.
În finalul întâlnirii, tinerii iniţiatori au luat hotărârea că, pentru a fi cunoscuţi de cât mai mulţi tineri de pe cuprinsul eparhiei şi pentru a-i cunoaşte pe aceştia la rândul lor, vor organiza întâlniri şi discuţii în fiecare dintre zonele stabilite, vor prezenta hotărârile şi direcţiile noii asociaţii, fiind cu luare-aminte la fiecare dintre întrebările şi propunerile celor pe care îi vor întâlni, urmând să identifice noi membri din fiecare zonă, care să manifeste o dorinţă curată şi sinceră de a face parte din asociația de tineret proaspăt înființată.
Referindu-se la această primă întâlnire, tânărul Cătălin Ciorîngă este de părere că: „Întâlnirea de azi a fost un bun prilej pentru a pune bazele unei asociaţii care să găsească soluţii concrete şi viabile pentru a ne ajuta semenii, pentru a trăi în Hristos şi cu Hristos, îngrijindu-ne, pe cât posibil, de binele societăţii şi al tinereţii noastre. Cadrul primitor de la centrul de tineret unde am fost găzduiţi ne-a inspirat pentru a păşi domol pe drumul nostru spre înfiinţarea asociaţiei“.
La rândul ei, președinta organizației - Anita Radics - a mărturisit: „Dorinţa mea neexprimată mi s-a părut că a fost dezvăluită cumva, dar nu înţelegeam cum, în momentul în care am înţeles că în mai multe inimi tinereşti, o bătaie răsuflă şi pentru viaţa tinereţii noastre. Aveam nevoie să facem o mişcare puternică împotriva vântului care ne bate cu furie zilele peste care trecem, iar întemeierea acestei asociaţii cred că e prilejul ideal de a face nu o mişcare, ci oricâte e nevoie, pentru a salva ceea ce încă putem din azi şi a ne pregăti pentru intrarea în mâine“.
Delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, părintele Mihai Ciucur, i-a asigurat pe tinerii prezenți că vor fi sprijiniți în demersul lor cu tot de ce au nevoie, transmițându-le totodată arhiereasca binecuvântare și purtare de grijă a chiriarhului lor. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)