Colaborare între autorități și parohie într-o localitate arădeană

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 17 Feb 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhi­episcopul Aradului, a săvârșit duminică, 16 februarie, Sfânta Liturghie în Parohia Cuvin din Protopopiatul Lipova, județul Arad. Din soborul slujitorilor care s-au rugat alături de ierarh au făcut parte părintele Bogdan-Gheorghe Noghiu, consilier eparhial, părintele Nelu Mercea, protopopul Lipovei, părintele paroh Petru Jula, precum și alți clerici.

În cadrul slujbei, chiriarhul a rostit cuvântul de învățătură intitulat „Rostul educației”: „Duminica de astăzi, a Pildei Întoarcerii fiului risipitor, atrage atenția asupra pierderii bunelor valori și deprinderi moștenite de generații și a mo­da­lității de a le redobândi. Evanghelia acestei duminici ne înfățișează doi frați, fiecare cu o experiență proprie: unul devine pierdut, dar își revine în sine prin ascultarea glasului conștiinței, iar celălalt este ascultător, cu bună rânduială. Amândoi sunt conștienți de dragostea tatălui lor, ceea ce le-a dat puterea de a-i urma într-un final exemplul”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Jula i-a mul­țu­mit Arhiepiscopului Aradului pentru slujire și binecuvântare, dăruindu-i o cruce de binecuvântare din partea comunității.

Primăria Ghioroc, prin primarul Corneliu Popi-Morodan, a oferit Parohiei Cuvin, cu titlu de donație, o anexă în care s-a amenajat o frumoasă sală pentru diferitele tre­bu­ințe pastorale ale comunității. Anexa este alcătuită dintr-o sală de mese care are în componență și o bucătărie utilată.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a sfințit această anexă tot duminică, împreună cu clericii prezenți. Noul edificiu parohial a fost pus sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ne-a transmis arhidiaconul Claudiu Condurache.