Colaborarea preotului de spital cu cel de parohie
Preoţii de caritate din spitalele bucureştene s-au întrunit ieri, 19 octombrie, în cadrul celei de-a XXIV-a sesiuni a Cercului pastoral "Comunicare şi comuniune", la Biserica "Acoperământul Maicii Domnului"-Titan.
Conferinţa a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de Sfântul Maslu la care au participat credincioşii parohiei. Părintele Lucian Tătaru, de la Capela ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", şi "Sfântul Mare Mucenic Mina" a evidenţiat importanţa conlucrării dintre preotul de caritate şi preotul de parohie în tămăduirea sufletească şi trupească a celor aflaţi în neputinţă, modelul acestei conlucrări fiind buna lucrare dintre Samarineanul milostiv şi gazda de la casa de oaspeţi. Pr. Lucian Tătaru a subliniat că preotul de parohie "trebuie să vină cu toate aceste date către preotul de caritate spre ajutorul nemijlocit al enoriaşului bolnav". "Conştienţi fiind de nevoile stringente, de sensibilitatea şi receptivitatea enoriaşilor aflaţi pe patul de suferinţă, ar trebui ca noi, preoţii, să fim mult mai atenţi cu aceştia şi să căutăm cu mai multă insistenţă şi dragoste căile şi metodele adecvate şi necesare în efortul de asigurare sau de realizare a sănătăţii trupului şi sufletului enoriaşului nostru, astfel, preotul de parohie poate lua legătura fie direct, fie prin telefon cu preotul de caritate", a precizat pr. Lucian Tătaru. La conferinţă a participat şi dr. Elena Preda, medic primar psihiatru la Spitalul de Psihiatrie-Titan "Dr. Constantin Gorgos", care a subliniat printre altele: "Nici medicamentele, nici metodele savante de tratare a fiinţei umane prin tehnici cognitive, care au şi ele rolul lor desigur, nu sunt suficiente. Îndemn de fiecare dată pacienţii să aibă un duhovnic, pentru că prin mărturisirea greşelilor, a atitudinii lor premergătoare bolii, se completează exact veriga lipsă de care un pacient are nevoie în vindecarea sa". S-a adus în discuţie şi colaborarea cu alte instituţii, precum cele şcolare. În acest sens, prof. Monica Popescu, de la Şcoala nr. 200 din Capitală, a vorbit despre vindecarea unui copil de o boală gravă, ca urmare a rugăciunii comune a preotului şi a tuturor colegilor săi de şcoală, aproximativ 200 de elevi.