Colectă de alimente, în Hunedoara

Un articol de: Mircea Mihuleţ - 05 Martie 2014

În Episcopia Devei şi Hunedoarei s-a desfăşurat, pe parcursul lunii februarie, o colectă de alimente şi produse igienico-sanitare. Bunurile, colectate sub coordonarea părintelui Dumitru Diniş, consilier al Sectorul social-filantropic şi misionar, au fost, apoi, donate unor instituţii care se ocupă cu asistenţa socială, precum şi unor persoane aflate în dificultăţi materiale. Astfel, din cele adunate prin contribuţia credincioşilor şi a preoţilor din Protopopiatul Deva, o parte a ajuns, ieri, 5 martie, la Centrul de Pedagogie Hunedoara şi la Centrul pentru copii cu dizabilităţi Hunedoara, instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. În Episcopia Devei şi Hunedoarei au loc astfel de colecte periodic, ele desfăşurându-se sistematic după un program anunţat la începutul fiecărui an.