Colectă de alimente pentru aşezămintele sociale

Data: 20 Noiembrie 2013
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei desfăşoară până în data de 15 decembrie o colectă de alimente în cadrul Campaniei „Faptele credinţei“. Colecta se desfăşoară la nivelul întregii Eparhii în vederea susţinerii activităţii aşezămintelor sociale, având în vedere că multe dintre acestea se confruntă cu mari probleme în asigurarea fondurilor necesare funcţionării.
 
În cadrul campaniei „Faptele credinţei“ desfăşurată de Arhiepiscopia Alba Iuliei, pentru susţinerea activităţii aşezămintelor sociale, credincioşii pot dona alimentele în parohiile de care aparţin, urmând ca preoţii parohi să le distribuie către aşezămintele sociale, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
 
În Eparhia de Alba Iulia există un număr de 76 servicii sociale, fiind vorba despre cea mai mare reţea de aşezăminte din Patriarhia Ortodoxă Română. În cadrul acestor aşezăminte se acordă zilnic sprijin şi mângâiere unui număr de peste 223 de copii abandonaţi, dintre care 30 cu handicap, 105 copii săraci, 275 copii cu risc de abandon şcolar, 730 persoane vârstnice, 150 persoane fără adăpost, 155 adulţi cu handicap şi 156 familii aflate în dificultate. Costurile necesare desfăşurării activităţii acestor aşezăminte sunt asigurate în proporţie de 50 la sută de către Biserică, mai ales prin efortul propriu al parohiilor în care s-au înfiinţat aşezămintele respective. 
 
„Ne dorim ca această colectă să se desfăşoare potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: «Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună» (II Corinteni 9, 7), cu speranţa că această campanie va duce la întărirea credinţei şi unităţii între credincioşi, potrivit cuvintelor aceluiaşi Sfânt Apostol Pavel: «Slujirea acestui dar, nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu / Slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări…/ Se roagă pentru voi…» (II Corinteni 9, 12-14)“, a precizat părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Misiune filantropică

Înfiinţată în anul 2001, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia funcţionează în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, desfăşurând o misiune social filantropică în sprijinul aproapelui. Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia oferă servicii sociale familiilor şi copiilor în dificultate, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, persoanelor fără adăpost. Misiunea filantropică a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă înseamnă: dragoste şi căldură părintească pentru copiii abandonaţi, o masă caldă, sprijin, asistenţă medicală şi îngrijire pentru vârstnicii aflaţi în dificultate, un adăpost, hrană şi şansa de a-şi schimba viaţa pentru oamenii străzii sau speranţă şi sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, conform comunicatului transmis de biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.