Colectă în Arhiepiscopia Timișoarei pentru Asociația „Salvați copiii”

Data: 12 Feb 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în Arhiepiscopia Timișoarei a început de curând o campanie destinată strângerii de fonduri pentru Asociația „Salvați copiii”, filiala Timișoara.

Prima acțiune concretă din cadrul acestei campanii umanitare s-a derulat duminică, 7 februarie, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, și s-a finalizat cu strângerea unei sume care va fi virată de către Centrul eparhial în contul Asociației „Salvați copiii”.

„În perioada următoare, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, campania pentru strângerea de fonduri se extinde la nivelul protopopiatelor și al parohiilor din județul Timiș, așa încât, înainte de Postul Paștelui, să sprijinim efortul medicilor și al tuturor celor care, cu dăruire și cu multă jertfă, diriguiesc activitățile Asociației «Salvați copiii» și să fim de folos, cu bănuții donați, copiilor bolnavi, traficați, săraci, fără părinți, care au nevoie de dragostea și ajutorul nostru și pe care îi purtăm în rugăciunile ce le înălțăm către Bunul Dumnezeu”, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.