Colectă pentru Fondul Central Misionar în Cluj

Data: 07 Aprilie 2011

În urma colectei organizate la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului pentru Fondul Central Misionar, s-au adunat 242.787 lei. Banii au fost colectaţi în Catedrala mitropolitană şi în cele opt protopopiate. Din valoarea totală, o parte din sumă va fi virată Patriarhiei Române, care va administra banii la nivelul întregii Biserici, iar restul va rămâne în administrarea Centrului Eparhial şi va fi destinat cu precădere ajutorării preoţilor şi parohiilor lipsite de posibilităţi financiare. "Trebuie subliniat că parohia fruntaşă în colectarea acestui fond este Parohia Valea Drăganului, din Protopopiatul Huedin. Protopopiatul Năsăud a raportat şi a colectat cea mai mare sumă din totalitatea acestui fond, existând practic 93 de parohii, şapte mănăstiri şi un schit pe raza acestui protopopiat", a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, preot Bogdan Ivanov. (Cosmina Nicoară)