Colectă pentru sinistraţi, la Alba Iulia

Data: 14 August 2014

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei desfăşoară în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în toate bisericile şi mănăstirile din judeţele Alba şi Mureş, o colectă de produse neperisabile şi apă pentru sinistraţii din Oltenia, conform unui comunicat transmis de biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.

Colecta se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Irineu urmând ca produsele adunate să fie transportate la Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor pentru a fi distribuite, apoi, familiilor sinistrate. Credincioşii care doresc să fie alături de familiile sinistrate pot dona la biserici sau mănăstiri produse neperisabile (ulei, zahăr, făină, orez, conserve), apă plată şi minerală, produse de igienă şi pături.

„Ne exprimăm speranţa că, prin ajutorul oferit, semenii noştri greu încercaţi de inundaţiile din sudul ţării vor depăşi momentele grele prin care trec. Să ne amintim în aceste zile de îndemnul Sfântului Apostol Pavel care, într-o situaţie similară, îi îndemna pe Corinteni: «Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău sau cu silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi ca având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun»“, a spus părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, conform comunicatului transmis de biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.